Credincioșii Parohiei Buda din județul Buzău au primit duminică, 24 noiembrie, binecuvântare arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie
PS Ioachim Băcăuanul a slujit la hramul parohiei Măgura 2
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat ieri Sfânta Liturghie în parohia „Sfântul Ioan Evanghelistul“ - Măgura 2, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău. Slujba a fost precedată de sfinţirea unei troiţe închinată Sfintei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei. Tot ieri, au fost sfinţite crucile care vor fi montate pe acoperişul bisericii parohiale. „Biserica parohiei noastre este singurul sfânt lăcaş închinat Sfântului Evanghelist Ioan. Ne-am bucurat de prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi a soborului numeros de preoţi şi diaconi. Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a amintit în cuvântul adresat că în vremea când era la studii, la Paris, a găsit o comunitate românească ocrotită de Sfântul Ioan Evanghelistul. Atunci când s-a sfinţit locul pentru actuala biserică parohială, Preasfinţia Sa a ţinut în mod deosebit să fie închinată Sfântului Ioan Evanghelistul“, a declarat pr. Radu Grigoraş. Amintim că la Şcoala Generală „Emil Brăescu“ din parohia Măgura 2 funcţionează din anul 2011 Centrul de Zi „Sfântul Ioan Evanghelistul“. Centrul aparţine Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ a Eparhiei Romanului şi Bacăului şi oferă sprijin material şi asistenţă educaţională copiilor din familii monoparentale şi cu situaţii materiale precare. (C. Ciofu)