După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Publicaţia „Renaşterea“ din München şi-a reluat apariţia
După o pauză de 17 ani, publicaţia „Renaşterea“ a Parohiei ortodoxe române „Naşterea Domnului“ din München şi-a reluat apariţia. Iniţiată şi editată de pr. Mircea Basarab timp de 20 de ani, până în 1996, publicaţia şi-a reînceput activitatea sub coordonarea pr. paroh Alexandru Nan. Primul număr din noua serie a fost tipărit la finalul acestei luni, fiind dedicat sărbătorii Învierii Domnului. Pe lângă cuvântul-înainte şi scrisoarea pastorală semnate de Înalt Preasfinţitul Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, în paginile revistei semnează nume cunoscute, precum Lidia Stăniloae şi Costion Nicolescu. De asemenea, cititorii găsesc un frumos interviu cu Preasfinţitul Episcop-vicar Sofian Braşoveanul despre Învierea Domnului. „Conştienţi de necesitatea misiunii creştine într-o lume tot mai secularizată, în care Biserica trebuie să folosească şi mijloace moderne de comunicare pentru a transmite oamenilor mesajul său, ne-am gândit să reluăm editarea revistei «Renaşterea» şi să actualizăm în permanenţă site-ul parohiei“, scrie pr. paroh Alexandru Nan în editorialul revistei. (Gh.C. Popa)



.jpg)
