Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Radio TRINITAS - 15 ani de apostolat mediatic

Radio TRINITAS - 15 ani de apostolat mediatic

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 18 Aprilie 2013

La data de 17 aprilie 2013 se împlinesc 15 ani de emisie neîntreruptă a primului radio ortodox din România. Postul de radio TRINITAS este şi prima misiune directă a Bisericii noastre în spaţiul audiovizual românesc. 

În baza licenţei acordate de către Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în 9 iulie 1996, pentru frecvenţa 92,70 MHz din municipiul Iaşi, Radio TRINITAS începea să emită în seara zilei de 17 aprilie 1998, în Sfânta şi Marea Vineri din acel an, prima transmisiune fiind Denia Prohodului Domnului, oficiată la Catedrala mitropolitană din Iaşi. În aceşti 15 ani, cu ajutorul Preasfintei Treimi, Radio TRINITAS şi-a extins aria de emisie de la prima frecvenţă, în municipiul Iaşi, la 47 de frecvenţe azi, în toată ţara.
 
Radio TRINITAS a apărut ca o necesitate misionară şi ca o formă diferită şi complementară de comunicare, pentru a face prezent mesajul Bisericii în casele oamenilor. Scopul major al acestui post de radio este mărturisirea credinţei şi cultivarea unei legături spirituale cu credincioşii în prelungirea comuniunii spirituale din lăcaşul de cult, precum şi intensificarea unităţii eclesiale între eparhiile Patriarhiei Române.
 
Observăm că astăzi comunicarea s-a dezvoltat şi diversificat. Există multiple mijloace de transmitere a informaţiei, dar aceasta nu ne îndreptăţeşte să spunem că există mai multă comuniune între persoane. În acest spectru al comunicării, apare radioul Bisericii, care, la întrebarea: Cine poate aduna diversitatea oamenilor diferiţi prin cultură, temperament, vârstă sau poziţie socială?, oferă răspunsul: Numai Duhul Sfânt. Credem că un cuvânt care îi adună pe oameni este un cuvânt însoţit de lucrarea Duhului Sfânt. Funcţia cea dintâi a mesajului mediatic este de a crea şi cultiva legături umane, luminate de legătura omului cu Dumnezeu. Dar când cuvântul dezbină şi îndepărtează, el nu îşi împlineşte funcţia lui sacră. De aceea, Radio TRINITAS a fost mereu atent la modul în care folosim cuvântul şi la scopul pe care-l urmărim.
 
Misiunea radiofonică a Bisericii noastre s-a inspirat din cultul ortodox, în care adevărul credinţei se află în dialog cu frumuseţea poetică şi emoţia artistică. În acest duh liturgic, Radio TRINITAS a fost mereu creator, sintetizând în misiunea sa limbajul academic, mărturisirea dogmatică, expresia liturgică şi exprimarea cotidiană.
 
În cei 15 ani de emisie, radioul Patriarhiei Române a manifestat o deschidere spre alte Biserici Ortodoxe surori şi un interes constant pentru viaţa socială, cercetarea ştiinţifică şi patrimoniul cultural românesc şi european. Cu discernământ şi echilibru, redactorii şi reporterii au selectat şi difuzat acele ştiri care au contribuit la informarea opiniei publice şi la formarea de atitudini în spiritul valorilor creştine, necesare pentru transformarea socială aşteptată în spaţiul public românesc. Emisiunile difuzate definesc un radio mai mult edificator decât critic, atent la căutările spirituale şi la devenirea socială. Astfel, textul Evangheliei este legat de contextul social şi cultural contemporan. Conţinutul mărturisitor al Tradiţiei Bisericii şi contextul actual au oferit Radioului TRINITAS şansa unui dialog cu valori şi din alte domenii decât cel strict bisericesc.
 
Radio TRINITAS nu este un post de radio comercial, obiectivul său fiind acela de a forma conştiinţe şi nu de a obţine profit material. Clerul şi credincioşii, bătrânii şi bolnavii, oamenii singuri şi dezorientaţi găsesc - în actualele vremuri de criză morală şi materială - un sprijin în vocea clară şi plină de speranţă a Bisericii, transmisă de undele Radio TRINITAS. Acesta este patrimoniul specific unui post de radio al Bisericii.
 
În coresponsabilitate şi conlucrare crescândă, Patriarhia Română şi eparhiile din ţară susţin financiar activităţile redacţionale şi tehnice ale radioului. Din acest motiv, exprimăm, astăzi, mulţumire şi apreciere tuturor celor care, cu dărnicie şi fidelitate, au sprijinit extinderea şi funcţionarea programelor Radioului TRINITAS la nivel naţional, având speranţa că activitatea acestuia se va îmbogăţi mereu.
 
 Cu aleasă preţuire binecuvântăm pe ostenitorii, susţinătorii şi ascultătorii postului de radio TRINITAS şi ne rugăm Preasfintei Treimi să le dăruiască bucuria care vine din trăirea şi transmiterea credinţei, speranţei şi iubirii creştine. 
 
 
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
 
 
Mesaj transmis la aniversarea a 15 ani de la prima emisiune a postului de radio TRINITAS, 17 aprilie 2013.