Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Recunoaștere internațională pentru coralele Arhiepiscopiei Tomisului
Coralele bărbăteşti ortodoxe „Armonia”, dirijată de arhid. asist. univ. dr. Ion Iulian Dumitru, şi „Teodoxa”, dirijată de asist. univ. drd. Valeriu Croitoru, ale Arhiepiscopiei Tomisului, au fost premiate sâmbătă, 16 iulie, cu medalii de aur la Festivalul „World Choir Games”, desfăşurat în perioada 6-16 iulie la Soci, Rusia, informează Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului. Cele două formaţii corale s-au înscris la secțiunile „Cor bărbătesc de cameră” și „Muzică sacră a cappella”. La festivitatea de premiere mai multe formaţii corale din lume au fost premiate cu medalii, iar între laureaţi au fost şi Corala bărbătească ortodoxă „Armonia”, care a fost premiată cu medalie de aur la ambele secțiuni, şi Corala bărbătească ortodoxă „Teodoxa”, care a câștigat medalie de aur la secțiunea „Cor bărbătesc de cameră” și argint la secțiunea „Muzică sacră a cappella”. Corala „Armonia”, care este formată din preoți, diaconi și studenți teologi, a mai fost laureată cu medalii de aur la concursuri internaţionale: Marele Premiu în anul 2013, la Campionatul European al Corurilor de la Graz, Austria, şi Marele Premiu la „World Choir Games”, desfăşurat la Riga, Letonia, în anul 2014. Performanţe internaţionale a mai obţinut şi Corala bărbătească ortodoxă „Teodoxa”, precum medalia de aur la „European Choir Games”, de la Magdeburg, Germania, de anul trecut. „World Choir Games” este cel mai important concurs mondial în domeniu, fiind recunoscut drept „olimpiada corurilor”, şi este organizat o dată la doi ani.



.jpg)
