Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
„Recunoștința poate fi o cărare spre cer”
Duminică, 17 ianuarie, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”-Crișan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, ierarhul a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Macarie Țifra și întru ierodiacon pe monahul Nichifor Rot, pe seama așezământului monahal.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Gurie a vorbit despre pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie, despre minunata vindecare a celor zece bolnavi de lepră, spunând că „darurile pe care Dumnezeu le dă umanității sunt sursă de apropiere spre El, iar recunoștința poate fi o cărare spre cer”. De asemenea, ierarhul a vorbit și despre viața și virtuțile Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, prăznuit în acea zi.



.jpg)
