Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Recunoştinţă şi binecuvântare pentru Paraclisele Patriarhale
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit ieri, 12 aprilie, celor opt Paraclise Patriarhale din Bucureşti câte o Evanghelie cu miniaturi de la Mănăstirea Putna, ediţia omagială, apărută anul trecut la Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, şi câte o cruce de binecuvântare confecţionată la Atelierele Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă ale Patriarhiei Române, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru susţinerea lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului.
Evenimentul a avut loc în Salonul Sfinţilor Români al Reşedinţei Patriarhale, în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc. Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat importanţa Paracliselor Patriarhale care susţin atât lucrările de construire a Catedralei Naţionale, cât şi activitatea Radioului TRINITAS şi a Televiziunii TRINITAS, precum şi a Bibliotecii Sfântului Sinod. „A devenit o tradiţie ca în fiecare an, fie înainte de Sfintele Paşti, fie în altă perioadă a anului, să oferim câte un dar din partea Patriarhiei Române, ca semn de preţuire şi recunoştinţă pentru efortul pe care fiecare dintre cele opt Paraclise Patriarhale îl face în susţinerea activităţii misionare a Bisericii. La Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, este de remarcat faptul că voluntarii desfăşoară o activitate intensă şi contribuie foarte mult la menţinerea sănătăţii oamenilor. Totodată, ei desfăşoară şi o activitate de prevenţie şi de igienă pentru copiii din şcolile de la oraşe şi de la sate. Este o lucrare frumoasă, de zidire duhovnicească şi socială. Deodată cu construirea catedralei din zid, construim şi catedrala din suflete, prin iubire creştină, prin responsabilitate în libertate şi libertate în responsabilitate şi prin dărnicie”, a evidenţiat Părintele Patriarh Daniel.
Cele opt Paraclise Patriarhale sunt: Paraclisul „Învierea Domnului” al Catedralei Mântuirii Neamului; Mănăstirea Antim; Biserica „Sfântul Anton”-Curtea Veche; Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon”-Nou; Biserica „Sfântul Mina”-Vergu; Biserica Aşezămintele brâncoveneşti „Domniţa Bălaşa”; Biserica „Sfântul Elefterie” şi Biserica „Parcul Domeniilor”-Caşin.