Recurs pentru demnitatea Statului de drept care respectă autonomia Bisericii

În publicaţia "Indiscret în Oltenia" din 7 martie 2012, domnul Crişu Popescu a publicat un articol de susţinere a sindicatului "Păstorul cel Bun" al unor preoţi din Oltenia. Articolul cuprinde numeroase inexactităţi şi interpretări personale distorsionate, care arată că autorul nu înţelege specificul misiunii preoţeşti şi al organizării Bisericilor Ortodoxe, după alte norme decât cele sindicale. Pentru corecta informare a opiniei publice, Patriarhia Română face următoarele precizări:

Hotărârea în primă instanţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) împotriva Statului român este injustă deoarece indirect acuză Statul român pentru că a respectat autonomia Cultelor, garantată de Constituţia României (art. 29). Însă, dacă Statul român încuraja o mişcare sindicală în Biserică, el ar fi fost considerat un Stat de tip totalitar comunist care se amestecă în viaţa Bisericii, ca să diminueze rolul ei în societate. Recursul pe care Statul român are dreptul să-l facă privind hotărârea în primă instanţă a CEDO vizează în primul rând apărarea calităţii lui de Stat de drept care respectă autonomia Cultelor religioase garantată de Constituţia României şi Legea Cultelor din România (489/2006), precum şi de legislaţia internaţională. Potrivit Legii Cultelor din România, Cultele sunt autonome în relaţia cu Statul şi se organizează conform propriilor statute sau coduri canonice (art. 8, 1)

De aceea, la şedinţa de lucru din 16-17 februarie 2012, Sfântul Sinod a hotărât ca Patriarhia Română să continue demersurile pe lângă autorităţile române în favoarea recursului la CEDO pentru apărarea demnităţii Statului de drept şi a autonomiei Bisericii Ortodoxe Române de a se organiza şi funcţiona liber potrivit specificului ei propriu privind vocaţia, misiunea şi slujirea clerului său.

De ce se implică Patriarhia Română în problema menţionată mai sus? Pentru că Biserica Ortodoxă Română are datoria de a păstra împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori unitatea dogmatică, liturgică şi de disciplină canonică a clerului. Or, în această privinţă, nici o Biserică Ortodoxă din lume nu consideră că un sindicat al preoţilor ar putea fi o structură canonică acceptabilă. De ce? Pentru că preoţia nu este un drept individual, ci o misiune liber asumată, pe care Biserica o încredinţează celor care au răspuns la chemarea ei, după cum au răspuns ucenicii lui Iisus la chemarea Lui, fără condiţii şi negocieri salariale.

Ca atare, o mişcare sindicală preoţească în Biserică nu va promova unitatea eclezială, ci va contribui la secularizarea conştiinţei sacerdotale şi la slăbirea comuniunii ecleziale. În acest sens, trebuie menţionat şi faptul că unii dintre preoţii care au iniţiat mişcarea sindicală nu erau deloc săraci (ci, dimpotrivă, erau mai înstăriţi decât alţii), nici nu erau cei mai implicaţi în activităţi pastoral-misionare în favoarea credincioşilor săraci şi nici nu erau cei mai corecţi în ceea ce priveşte disciplina canonică şi administrativă a Bisericii. Iar dacă preotul este preocupat mai mult de revendicări salariale decât de slujirea pastorală a credincioşilor, şi aceştia, la rândul lor, ar putea cere preoţilor mai multe drepturi, adică mai multă grijă pastorală pentru ei.

De aceea, atât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cât şi Patriarhia Română, ca organism central executiv al hotărârilor Sfântului Sinod, nu pot promova nici opoziţia între cler şi ierarhie şi nici opoziţia între credincioşi şi preoţii de mir, deoarece Biserica are datoria de a cultiva şi păstra conştiinţa slujirii sacerdotale apostolice, fundamentată pe vocaţia pastoral-misionară a clerului, nu pe acţiuni de revendicare şi presiune de tip sindical.

În concluzie, Patriarhia Română consideră demersurile ei actuale pentru un recurs al Statului român la CEDO ca fiind o atitudine de statornicie şi fidelitate în apărarea principiului autonomiei Bisericii în relaţia ei cu Statul şi al principiului organizării canonice a Ortodoxiei universale. Mai mult, în acest demers ea este încurajată chiar şi de alte Biserici decât cele ortodoxe, întrucât şi acestea sunt contrariate de hotărârea în primă instanţă a CEDO care asimilează vocaţia sacerdotală cu acţiunea sindicală. Totodată, este semnificativ faptul că doi dintre membrii completului de judecători CEDO au avut o poziţie contrară hotărârii luate, probabil pentru că au înţeles mai bine principiul autonomiei Cultelor faţă de Stat şi specificul organizării Bisericii, fără a se lăsa influenţaţi de unii care din motive subiective au dorit ca hotărârea CEDO să fie defavorabilă Statului român.

Biroul de presă al Patriarhiei Române