Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Relaţiile Patriarhiei Române cu Patriarhia Ierusalimului, pe agenda şedinţei Sfântului Sinod
Referitor la comunicatul postat în ziua de 9 mai 2011 pe site-ul oficial al Patriarhiei Ierusalimului, cu titlul "Patriarhia Ierusalimului a întrerupt comuniunea cu Patriarhia Română", Biroul de presă al Patriarhiei Române precizează:
Deşi în urma vizitei la Patriarhia Ierusalimului a Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, din ziua de 15 aprilie 2011, s-a convenit iniţierea unui dialog bilateral frăţesc între cele două Patriarhii pentru identificarea unei soluţii privind existenţa Aşezământului românesc de la Ierihon, Patriarhia Română constată cu surprindere şi regret că Patriarhia Ierusalimului a luat o decizie unilaterală. Problema atitudinii Patriarhiei Ierusalimului faţă de Aşezământul românesc de la Ierihon, cămin pentru pelerinii români care vizitează Ţara Sfântă, precum şi relaţiile Patriarhiei Române cu Patriarhia Ierusalimului vor fi discutate în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 19-20 mai 2011.



.jpg)
