Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Reluarea activităţilor la Clubul Copiilor din Cluj-Napoca
Clubul Copiilor din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi-a reluat activitatea prin programul "7 Paşi". La prima întâlnire au participat 18 copii. Până pe 15 decembrie, programul recreativ şi educativ "7 Paşi" include şapte întâlniri cu jocuri, cântece la chitară, discuţii religioase, agapă, joacă supravegheată, urmând ca finalul activităţilor să fie încununat cu o excursie.
Programul "7 Paşi" este destinat copiilor cu vârsta între opt şi 15 ani şi se desfăşoară în fiecare zi de sâmbătă, între orele 11:00-14:00, în sala de sport a Colegiului Naţional "George Coşbuc" din Cluj-Napoca. Programul este coordonat de Radu Copil, responsabil cu activităţile pentru tineret din Arhiepiscopia Clujului, şi de voluntari de la Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români. Clubul Copiilor este un program săptămânal desfăşurat în perioada anului şcolar din anul 2008 şi până în prezent.