În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la Mănăstirea Sub
Reprezentantul BOR pe lângă Instituţiile europene a fost hirotesit iconom stavrofor
Părintele consilier patriarhal Sorin Constantin Şelaru, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile europene, a fost hirotesit întru iconom stavrofor. Slujba de hirotesie a fost săvârşită astăzi de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în prezenţa membrilor Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc, în Salonul Sfinţilor Români din Reşedinţa Patriarhală.
Patriarhul României a precizat că părintele consilier Sorin Şelaru a fost distins cu rangul de iconom stavrofor datorită implicării sale în lucrările de restaurare a Catedralei ortodoxe româneşti "Sfântul Ierarh Nicolae" şi a Casei parohiale din Bruxelles dar şi pentru faptul că reprezintă Biserica noastră pe lângă Instituţiile europene, unde reprezentanţii celorlalte Biserici poartă engolpion sau cruce pectorală.



.jpg)
