Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Reprezentație de teatru a elevilor de la un liceu ortodox
La Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, un grup de profesori a îmbinat dezvoltarea personală cu studiul limbilor engleză și franceză, construind un cadru atractiv în care copiii au fost încurajați să se exprime liber, să converseze și să improvizeze în limbi de circulație internațională. Profesorul consilier școlar Ani Cernea-Radu alături de profesoarele de limbi străine Gabriela Miron, Gabriela Cadar și Olivia Negrea au creat un loc în care copiii învață cu bucurie, interacționează și descoperă cu încredere. Profesorii au dezvoltat conceptul și au creat oportunitatea dezvoltării și exersării cunoștințelor și vocabularului într-o limbă străină. O trupă numeroasă, formată din circa 40 de elevi cu vârste între 9 și 15 ani, a dat viață spectacolului.
Elevii au pus în scenă cele șapte deprinderi formate în cadrul programului „Școala Încrederii” - un proiect internațional din care Liceul Ortodox face parte deja de patru ani.
Prin integrarea teatrului ca instrument educativ, scopul nu îl reprezintă doar îmbunătățirea competențelor în limbi străine, ci și construirea unei relații mai plăcute cu școala și a unui echilibru interior mai sănătos, ne-a transmis profesoara Ani Cernea-Radu.



.jpg)
