La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Resfinţire de biserică în parohia băcăuană Gîrbovana
Mii de credincioşi din Protopopiatul Oneşti, Episcopia Romanului, sunt aşteptaţi mâine în parohia Gîrbovana din comuna băcăuană Ştefan cel Mare, pentru a participa la resfinţirea bisericii „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil“.
Gîrbovana se află pe meleagurile copilăriei Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, biserica ce urmează a fi resfinţită fiind la doar câţiva kilometri de Borzeşti, în apropierea podului despre care tradiţia spune că a fost construit pe vremea voievodului. „Biserica din localitatea băcăuană Gîrbovana va fi resfinţită duminica aceasta în cadrul unei ceremonii religioase ce va fi oficiată de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, împreună cu părintele Constantin Alupei, protop de Oneşti, şi cu un sobor de preoţi şi diaconi“, a explicat părintele Constantin Gherasim, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romanului. Lăcaşul de cult, construit în anul 1817, a fost ctitorit de boierul Nicu Cerchez şi soţia sa, Maria, şi este situat la 3 kilometri de Borzeşti, satul natal al marelui voievod moldav. Ca urmare a vechimii sale şi intemperiilor, biserica s-a deteriorat, astfel încât, în ultimii ani, a avut nevoie de numeroase reparaţii interioare şi exterioare, realizate de preotul paroh Ioan Bucă, cu sprijinul credincioşilor şi al Primăriei comunei Ştefan cel Mare. După slujba de resfinţire, conform tradiţiei, cei prezenţi la eveniment, atât bărbaţi, cât şi femei, se vor putea închina în sfântul altar. (S.D.)