După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Reuniune a promoţiei 1981 de la Seminarul Mănăstirii Neamţ
Promoţia 1981 a Seminarului Teologic Ortodox Liceal "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ s-a reunit luni, 24 octombrie 2011, după 30 de ani de la absolvire. Cei 26 de foşti colegi preoţi, de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, Arhiepiscopiei Iaşilor, Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei şi Episcopiei Huşilor, însoţiţi de preotese, s-au întâlnit în seminarul pe care l-au absolvit acum trei decenii. Prin bunăvoinţa părintelui profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, am participat la ora rânduită în sala de conferinţe la strigarea catalogului unde fiecare dintre colegi a prezentat succint activitatea pastorală, misionară şi gospodărească în cei 25-30 de ani de preoţie. S-a săvârşit apoi slujba de pomenire pentru pr. Constantin Sîrbu, fost director al şcolii, pentru pr. Gheorghe Aparaschivei, fost spiritual, pentru pr. Anibal Panţiru şi pentru cei 11 colegi adormiţi întru Domnul. Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra noastră. (Au consemnat organizatorii: pr. Genucu Ciubotariu şi pr. Constantin Nistor)



.jpg)
