Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Revista „Mitropolia Olteniei“ a primit acreditarea CNCS
De curând a văzut lumina tiparului nr. 5-8/2011 al revistei "Mitropolia Olteniei". Odată cu această ultimă apariţie editorială, prestigioasa publicaţie teologică a dobândit acreditarea Colegiului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS) pentru categoria B.
Anul 2012 a adus revistei "Mitropolia Olteniei" un dar cu totul special. Pentru prima dată într-o istorie de peste o jumătate de secol de la primul număr publicat, revista oficială a Arhiepiscopiei Craiovei şi-a dobândit meritatul statut de publicaţie recunoscută în cadrul Colegiului Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), în categoria B. Rezultatele au fost afişate la sfârşitul lunii decembrie, anul trecut, după o lungă perioadă de evaluare. O analiză dogmatică asupra treptei arhieriei Ultimul număr publicat, 5-8/2011, însumează o serie de studii, traduceri şi recenzii de real interes pentru iubitorii de teologie din ţară şi de peste hotare. Încă din primele pagini, Înalt Preasfinţitul Părinte Acad. Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, analizează un subiect de maxim interes pentru viaţa Bisericii Ortodoxe: "Responsabilitatea episcopului faţă de harul arhieriei sale şi faţă de hirotoniţii săi". În acest sens, IPS Părinte Mitropolit analizează dimensiunea de jertfă, desprinsă din treapta harică a arhieriei: "Arhiereul este în primul rând mediator între Dumnezeu şi oameni, este "sfinţitorul" vieţii prin cuprinderea întregii creaţii în voinţa şi rânduiala divină. Puterea lui se exercită în comuniune cu lumea şi cu Dumnezeu, ea fiind desăvârşită în jertfă. Fără îndoială, jertfa este legată de iubire, ea fiind descoperirea şi realizarea iubirii. Astfel, şi puterea cu care este înzestrată arhieria ţine de jertfa euharistică, a morţii şi Învierii Mântuitorului Hristos. Este cunoscut faptul că Mielul lui Dumnezeu jertfit pe Golgota se află permanent ca jertfă de-a dreapta Tatălui, devenind lucrare divină încredinţată de Hristos Sfinţilor Apostoli şi urmaşilor lor în calitate de arhierei şi preoţi" (p. 8). Al doilea studiu, publicat în limba franceză, aparţine profesorului Philippe Lefebvre: "Regards sur le corps des messies dans les livres de Samuel". Pe parcursul celor 24 de pagini, autorul detaliază comparativ sensul mesianic al textelor desprinse din cartea profetului Samuel. Este o reevaluare statistică asupra rolului pe care l-au jucat regii mesianici în istoria vetero-testamentară. În continuare, părintele conf. univ. dr. Constantin Băjău, de la Facultatea de Teologie, Istorie şi Ştiinţele Educaţiei, tratează "Importanţa lecturii şi tâlcuirii Sfintei Evanghelii în cadrul Sfintei Liturghii, din perspectivă patristică".