În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Revistă on-line audio pentru cei cu dizabilităţi de vedere
Asociaţia Culturală Art Act anunţă implementarea, în perioada 1 septembrie-15 noiembrie, a unui nou proiect destinat consumatorilor de cultură, care vizează dezvoltarea revistei on-line de cultură Art Act Magazine (www.artactmagazine.ro), în sensul facilitării accesului persoanelor cu dizabilităţi de vedere la publicaţiile culturale. Prin intermediul Art Act Magazine, asociaţia îşi propune să vină în sprijinul acestor categorii defavorizate, prin introducerea posibilităţii de a asculta în întregime conţinutul revistei, persoanele care suferă de dislexie fiind, de asemenea, vizate de către acest proiect, prin introducerea unei aplicaţii care transformă formatul revistei într-unul accesibil persoanelor care suferă de dislexie. Realizat cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) acest proiect are ca scop şi formarea tinerilor interesaţi de jurnalismul cultural, prin dezvoltarea calitativă a secţiunii Art Act Nou, care prezintă articole scrise de către tineri jurnalişti, de regulă studenţi la jurnalism, tinerilor oferindu-li-se şi ocazia de a fi îndrumaţi de către specialişti în domeniul jurnalismului cultural.