Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Rodos - Insula Soarelui“, expoziţie de pictură, desen şi fotografie
Luni, 25 martie 2013, Galeria de Artă „Th. Pallady“ din Iaşi a găzduit două evenimente culturale: vernisajul expoziţiei de pictură, desen şi fotografie „Rodos - Insula Soarelui“ a artistului Lucian Săcrieru-Dragomir şi lansarea cărţii de poezie „Iubirea de a trăi. Treptele vieţii“, semnată de Mioara Dragomir. Expoziţia a fost vernisată de criticul de artă Valentin Ciucă, după care au mai luat cuvântul domnul Andreas Rados şi autorul expoziţiei, Lucian Săcrieru-Dragomir. Expoziţia cuprinde 49 de lucrări, realizate în urma unei călătorii de documentare în Insula Rodos, în august 2008. Lucrările de desen şi fotografiile au fost realizate la faţa locului, iar lucrările de pictură sunt rezultatul unor aprofundări în compoziţie şi culoare, desăvârşite pe parcursul anilor 2009-2012. Expoziţia este deschisă până pe 31 martie 2013. Lucrările pot fi descoperite şi pe internet la adresa: www.portfolios.ro/dordesoare. Cartea de poezie „Iubirea de a trăi. Treptele vieţii“, semnată de Mioara Dragomir şi apărută la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a fost prezentată, din partea editurii, de părintele diacon Cătălin Vatamanu şi de autoare. Volumul, într-o formă grafică de excepţie, cu imprimare sepia pe hârtie specială, va putea fi cumpărat din librăriile Doxologia.



.jpg)
