La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Românii din Perugia au o nouă biserică
Comunitatea ortodoxă românească din Perugia, Italia, pregăteşte o serie de manifestări religioase şi culturale prilejuite de inaugurarea noului lăcaş de cult al Parohiei ortodoxe "Sfântul Mucenic Sava de la Buzău". Parohia românească din Perugia a luat fiinţă acum doi ani şi jumătate, dar în tot acest timp preotul a fost nevoit să slujească într-o biserică catolică închiriată. Anul acesta, pe 12 iunie, chiar de praznicul Pogorârii Sfântului Duh, Arhiepiscopia Catolică din Perugia a căzut de acord să ofere o biserică parohiei româneşti, prin contract de comodat, pe o perioadă de 8 ani.
Inaugurarea noului lăcaş de cult va avea loc duminică, 27 noiembrie, prilej pentru care au fost pregătite mai multe evenimente culturale sau duhovniceşti, la care vor participa Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, Excelenţa Sa Gualtiero Bassetti, Arhiepiscopul romano-catolic al Perugiei, şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Încă de sâmbătă, 26 noiembrie, la Muzeul Domului din Perugia va fi deschisă o expoziţie fotografică realizată de Corneliu-Tudor Manolache din Iaşi. Expoziţia va fi vernisată de către Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun. Duminică, la inaugurarea bisericii, Sfânta Liturghie va fi slujită de Preasfinţitul Siluan, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, iar a doua zi, la Centrul Ecumenic din Perugia va avea loc o conferinţă de studiu şi aprofundare a tradiţiilor româneşti de Crăciun. "Biserica este impresionantă, atât prin istorie, cât şi prin dimensiuni. Ea este de fapt biserica unei foste mănăstiri înfiinţate în preajma anului 700, iar lăcaşul de cult datează din jurul anului 1300. Ea este importantă pentru că adăposteşte moaştele Sfântului Florentie, un sfânt martir care a trăit prin anii 250, care timp de secole a fost patronul oraşului, iar moaştele sale se află spre închinare în biserică", a declarat părintele paroh Ionuţ Radu. (Cristian Bostan)