Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Rugăciune la ceas aniversar la Chișinău
Duminică, 1 decembrie 2024, întreaga suflare românească a trăit momente de profundă bucurie duhovnicească, iar Chișinăul a fost cuprins de emoția sărbătorii naționale. La Reședința Mitropolitană, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența numeroșilor credincioși veniți să se roage pentru poporul român de pretutindeni, pentru conducători și pentru unitatea fraților de același neam.
Atmosfera liturgică a fost înnobilată de răspunsurile oferite de Corala academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei, care, pe lângă cântările bisericești, a interpretat și câteva imnuri patriotice ce au înălțat sufletele credincioșilor.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Ilie Cucu, consilier eparhial, care a vorbit despre harul lui Dumnezeu revărsat de-a lungul istoriei asupra poporului român, despre sfinții mucenici, cuvioși și mărturisitori care au născut în Hristos neamul românesc, dar și despre responsabilitatea generației actuale.
După ce numeroși credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a adresat un scurt cuvânt de felicitare, îndemnând la unitate, rugăciune și recunoștință față de Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român.



.jpg)
