Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Rugăciune pentru victimele regimului totalitar, la Orhei
La împlinirea a 70 de ani de la ocuparea Basarabiei, în faţa Monumentului Deportaţilor din Orhei a fost oficiat un parastas de pomenire a tuturor celor ce au murit în urma ororilor regimului stalinist, cât şi a celor ce şi-au dat viaţa pentru apărarea integrităţii noastre naţionale româneşti, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.
După săvârşirea serviciului divin, părintele consilier Sergiu Aga a vorbit despre parcursul istoric nefericit prin care a trecut Basarabia. Apoi s-a ţinut un moment de reculegere, după care câţiva oameni ce au avut de suferit tragica experienţă a deportărilor au împărtăşit prezenţilor impresiile suferinţelor nesfârşite ale celor transportaţi în vagoane pentru vite în Siberia de gheaţă.



.jpg)
