Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Rugăciune și binecuvântare în Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Roșu, Cahul
Duminică, 6 februarie, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Roșu, Republica Moldova, informează Biroul de presă al eparhiei.
După citirea Evangheliei, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat trăsăturile vameșului, care prin smerenie și credință Îl primește pe Domnul Hristos ca oaspete în casa sa.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a săvârșit slujba de pomenire pentru Patriarhul Teoctist, de la a cărui naștere s-au împlinit la 7 februarie 107 ani.
„Să-l așeze Domnul cu sfinții și pe noi să ne ajute să îndeplinim testamentul lui, să păstrăm unitatea Bisericii, să înmulțim lucrarea duhovnicească și să continuăm și să intensificăm slujirea lui Hristos în zilele noastre. O grijă aparte avea pentru noi românii din afara României, încurajând ierarhii, preoții și membrii multor comunități aflate în curs de organizare. Multe din acele comunități au azi o lucrare deosebită la nivel mondial, având slujbe în limba maternă și tradițiile de acasă acolo unde Domnul le-a purtat pașii”, a arătat Preasfințitul Părinte Veniamin. La final, Preasfinția Sa i-a miruit și binecuvântat pe toți credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie.