În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Rugăciune și comemorare la Galați de ziua Sfântului Antonie cel Mare
Sărbătoarea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, miercuri, 17 ianuarie, a fost un moment de înălțare sufletească, dar și de aducere aminte pentru credincioșii gălățeni. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a participat cu acest prilej la bucuria Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare” din Galați, care și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual, săvârșind apoi în Catedrala Arhiepiscopală din orașul de la Dunăre o slujbă de pomenire pentru trei ierarhi români.
Credincioșii parohiei gălățene „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” și-au sărbătorit cu fast liturgic ocrotitorul spiritual miercuri, 17 ianuarie. Bucuria serbării hramului a fost sporită de prezența în mijlocul comunității parohiale a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre viața curată și învățăturile Sfântului Antonie cel Mare, un ascet reprezentativ pentru duhul vieții călugărești.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat prin stropire cu apă sfințită lucrările efectuate până în prezent la noua biserică mare a parohiei, aflată în prezent la stadiul execuției finisajelor interioare și exterioare și apoi a oficiat parastasul pentru ctitori și pentru vrednicul de pomenire ierarh Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, în așezământul social al parohiei gălățene.
50 de copii din parohie, care sunt asistați zilnic în cadrul așezământului, unde după programul școlar își fac temele, participă la diverse activități educative și primesc masa de prânz, au primit daruri. Prin grija parohiei, alte 50 de persoane bolnave și cu posibilități materiale reduse au primit, cu prilejul hramului, produse alimentare.
În aceeași zi, Arhiepiscopul Dunării de Jos a săvârșit în Catedrala Arhiepiscopală din Galați slujba Parastasului pentru pomenirea Episcopului Chesarie Păunescu al Dunării de Jos, de la a cărui naștere s-au împlinit în această zi 136 de ani, precum și pentru Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului și Episcopul Antim Angelescu al Buzăului, care la botez a primit numele Antonie.
La slujba de pomenire au participat preoți și ostenitori ai Administrației eparhiale, studenți teologi, precum și credincioși gălățeni. Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a evocat chipurile celor trei mari ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, evidențiind devotamentul, fidelitatea și aportul deosebit al acestora la viața bisericească.



.jpg)
