În Duminica a 11‑a după Rusalii, 16 august, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Explicând pasajul evanghelic de la Matei 18, 23‑35, care prezintă Pilda datornicului nemilostiv, Preafericirea Sa a evidențiat că, în esență, Evanghelia ne arată că iertarea aproapelui ne face milostivi ca Dumnezeu.
„Rugăciunea este lumină, viață și creștere duhovnicească”
În seara zilei de marţi, 19 martie, a celei de a doua zi a Postului Sfintelor Paşti, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Chirilovca, în cadrul Pavecerniţei Mari, slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul.
În cuvântul de învățătură, ierarhul s-a referit la perioada Marelui Post al Sfintelor Paşti ca la o perioadă de pregătire pentru Slăvitul şi Luminatul Praznic al Învierii: „Rugăciunea stă la baza celorlalte acțiuni duhovnicești și doar cu rugăciune reușim să le făptuim pe toate. Rugăciunea este vorbirea noastră cu Dumnezeu și, aflându-ne în acest dialog cu Dumnezeu, noi primim de la El puteri de viață, pentru că El este izvorul vieții. Rugăciunea este lumină, viață și creștere duhovnicească. Rugăciunea ne dă puteri să respectăm postul. De aceea în această perioadă ne este recomandată sporirea rugăciunii”.



.jpg)
