La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș, în zilele de luni până joi de săptămâna trecută, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit, înconjurat de un
La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Caransebeș, în zilele de luni până joi de săptămâna trecută, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit, înconjurat de un
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat joi, 21 martie, în mijlocul profesorilor și studenților de la
În seara zilei de joi, 21 martie 2024, un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai Catedralei Patriarhale, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citită a patra și ultima parte a
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, precum și Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Roșu, Protopopiatul
În seara zilei de marţi, 19 martie, a celei de a doua zi a Postului Sfintelor Paşti, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” şi „Sfântul
În primele patru zile din Postul Mare, credincioșii din Sibiu au avut posibilitatea să participle, la Catedrala Mitropolitană, la slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia s‑a citit Canonul Sfântului Andrei
În a treia zi a Sfântului și Marelui Post, miercuri, 20 martie, la Catedrala Patriarhală din București au fost oficiate slujbe cu rânduiala specifică acestei perioade liturgice. De dimineață, într‑un cadru
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat, la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău, slujba Pavecerniței
Părinții profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova au săvârșit la Catedrala Mitropolitană din oraș, marți, 19 martie, slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citită a doua parte
Am început Postul Mare, singura perioadă de ajunare din anul bisericesc a cărui rânduială este reglementată de o carte specifică, numită Triod. Parcurgând vremea Păresimilor, nu facem decât să ne
La Catedrala Patriarhală din București au continuat marți, 19 martie 2024, rânduielile specifice începutului Sfântului și Marelui Post, cu slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a fost citită a doua parte
În prima zi din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a slujit la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia. Preasfinția Sa a oficiat slujba Pavecerniței
În toate bisericile de mir şi mănăstirile din Arhiepiscopia Dunării de Jos a fost săvârşită în prima zi a Postului Mare, 18 martie, în cadrul Pavecerniţei Mari, slujba Canonului Sfântului Andrei
În prima zi a Postului Mare, luni, 18 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari unită cu Canonul Sfântului Andrei Criteanul
Numeroși credincioși bucureșteni s-au adunat în prima zi a Marelui Post, luni, 18 martie 2024, la Catedrala Patriarhală din București, unde a fost săvârșită slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei a fost
În prima zi a Sfântului și Marelui Post, în bisericile ortodoxe, a fost săvârșită rânduiala specială a Pavecerniței Mari în care a fost citită prima parte a Canonului de pocăință al Sfântului Andrei
Slujbele din zilele de rând ale Postului Mare au un specific deosebit de cele din timpul anului, pentru că sunt caracterizate de o profundă atmosferă de pocăință, au o lungime mai mare, sunt mai austere,
La Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită joi, 10 martie 2022, slujba Pavecerniței Mari de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai sfântului lăcaș, în cadrul căreia a fost
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit, în prima zi a Postului Păresimilor, luni, 7 martie, slujba Pavecerniței Mari cu prima parte a Canonului cel Mare la Catedrala Episcopală
În prima zi a Postului Mare, luni, 7 martie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari unită cu Canonul Sfântului
În prima zi a Postului Mare, luni, 7 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit la Catedrala Arhiepiscopală slujba Pavecerniței Mari cu Canonul