Postul, exercițiu de înfrânare și de libertate

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit astăzi, 23 februarie, în prima zi a Postului Sfintelor Paști, slujba Pavecerniței Mari la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reșe­dința Patriarhală, în cadrul căreia a citit prima parte a Canonului de pocăință alcătuit de Sfântul Ierarh Andrei Criteanul. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a rostit și un cuvânt de învățătură, arătând că pocăința reprezintă esența Postului Mare. 

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că pocăința reprezintă o comoară spirituală de neînlocuit și constituie esența perioadei Postului Mare. 

„Postul a fost instituit în Rai ca exercițiu de înfrânare și ca libertate a omului de a alege între Creatorul dăruitor și pomul interzis de El. Există multe înțelesuri duhovni­cești și multe metafore în care a fost descris postul. Postul Sfintelor Paști este considerat o primăvară duhovnicească a sufletului, o înnoire spirituală. În Europa, perioada Postului Sfintelor Paști este o perioadă care coincide cu primăvara calendaristică. În Antichitate, anul roman începea cu luna martie. Mai târziu, în anul 46 î.Hr., Iulius Cezar a introdus lunile ianuarie și februarie înaintea lunii martie, încât luna ianuarie este prima lună din calendarul iulian. Pentru noi, creștinii, semnificația duhovnicească a Postului Sfintelor Paști este legată de o înnoire duhovnicească a vieții creștinului, după o eliberare sau iertare a păcatelor săvârșite, iar această eliberare se face prin pocă­ință. Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că pocăința care nu este însoțită de rugăciune și post nu este suficient de puternică. Nu este suficient un simplu regret, ci este necesară o continuă căință, însoțită de o cerere de iertare a păcatelor săvârșite, precum și de o schimbare a felului de a gândi, de a vorbi și de a viețui”, a spus Preafericirea Sa.

Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că postul își are temelia din vremea protopărinților Adam și Eva: „Despre vechimea postului, Sfântul Vasile cel Mare, în celebrele sale Omilii despre post, spune că Adam a primit întâia oară porunca de a posti: «Nu mâncați din pomul cunoștinței binelui și răului, zice Domnul». Expresia «Nu mâncați» este o lege a postului și a înfrânării. Dacă Eva ar fi postit și nu ar fi mâncat din pom, nu am mai fi avut trebuință de postul de acum, pentru că «n-au trebuință de doctor cei sănătoși, ci cei bolnavi. Ne-am îmbolnăvit prin păcat; să ne vindecăm prin pocăință! Iar pocăința fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post». De ce a interzis Dumnezeu gustarea din acest pom? Pentru că Adam și Eva nu erau suficient de pregătiți duhovnicește. Cunoașterea creației se făcea în etape, ca și creșterea lor duhovnicească, iar primul moment de încercare a primilor oameni a fost de a-i pune să aleagă între Dăruitor și darurile Sale. Dumnezeu, Creatorul universului și al oamenilor, i-a pus pe oameni în fața unui examen de maturitate, și anume: aveau de ales între Creator și creatură, între Dăruitor și unul dintre darurile Sale. A fost un examen de fidelitate și de ascultare. Dacă Adam și Eva ar fi în­țe­les că este mai importantă ascultarea de Dumnezeu, Dăruitorul, decât darurile oferite de El, atunci ei creșteau duhovnicește”. 

La final, Preafericirea Sa a sub­liniat că rugăciunea Sfântului Efrem Sirul ne îndreaptă inimile spre smerenie și pocăință, luminând sufletul și călăuzindu-ne pe drumul comuniunii cu Dumnezeu.

„În zilele de rând ale Postului Mare, de luni până vineri, nu se săvârșește o Liturghie deplină, adică Liturghie cu epicleză, cu invocarea Duhului Sfânt, ci se săvâr­șește o rânduială a împărtășirii, numită Liturghia Darurilor înainte sfințite, care nu este o Liturghie euharistică deplină, tocmai pentru că nu are epicleză euharistică. Această rânduială a fost posibilă pentru că rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, în care sunt patru cereri de alungare a duhurilor rău­tății și patru cereri de chemare a duhurilor bunătății, este o epicleză a liturghiei de pocăință. Astfel, în timpul Postului Mare, de luni până vineri, toate slujbele laolaltă formează o liturghie a pocăinței. Toate slujbele, însă această rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, zice Sfântul Cuvios Petroniu Tănase de la Prodromu, «este epicleza liturghiei de pocăință», care nu este o invocare a Duhului Sfânt asupra pâinii și vinului, ci asupra persoanei care se pocăiește. Iar schimbarea nu este a pâinii în Trupul Domnului și a vinului în Sângele Domnului, ci schimbarea omului păcătos în om virtuos, prin iertarea păcatelor, ca urmare a pocăinței, și prin împărtășirea cu Hristos, prin rugăciune și prin Sfânta Taină a Împărtășaniei. Această formulare este foarte importantă și este pentru prima dată expusă în scrierile sale duhovnicești, care merită să fie citite și citate. El spune, în cartea «Ușile pocăinței - Meditații duhovnicești la vremea Triodului», ediția a III-a, apărută la Editura Doxologia, Iași, 2011, că rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este epicleza liturghiei de pocăință și explică că «este mai mult decât o rugăciune, ea este însăși lucrarea pocăinței care schimbă și înnoiește pe om». Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu spune că «dacă Liturghia euharistică este Liturghia dragostei lui Dumnezeu față de oameni, liturghia pocăinței este răspunsul omului la această dragoste a lui Dumnezeu, prin dăruirea sa totală în mâinile lui Dumnezeu, cu încredere deplină și smerenie»”, a concluzionat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.