Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, se pregătește să își primească pelerinii cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, moment care aduce an de an mii de credincioși de hramul așezământului monahal. Tradiționalul pelerinaj pe jos, „La Nicula colo-n deal”, se va desfășura în ajunul sărbătorii, vineri, 14 august, începând cu ora 11:00. Reperele acestor zile de praznic sunt legate istoric de Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 1681 de preotul Luca din Iclod și atestată documentar pentru lăcrimarea sa din anul 1699.
Popas de rugăciune la Catedrala Episcopală din Slobozia
În primele două zile ale Postului Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s‑a citit Canonul Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, județul Ialomița, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic al Catedralei Episcopale, format din elevi și studenți, potrivit sfesc.ro.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, ierarhul a evidențiat importanța postului ca timp al înnoirii spirituale, subliniind că această perioadă este o chemare la rugăciune mai intensă, milostenie și apropiere sinceră de Dumnezeu. Mesajul Canonului Mare ne îndeamnă la pocăință autentică și la redescoperirea iubirii dumnezeiești care vindecă sufletul celui ce se întoarce cu smerenie, a mai explicat ierarhul.
La finalul slujbei, Preasfinția Sa i‑a binecuvântat pe credincioșii prezenți și i‑a îndemnat să parcurgă perioada postului cu răbdare, credință și nădejde, pentru a întâmpina cu bucurie marele praznic al Învierii Domnului.



.jpg)
