Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Rugăciuni către Maica Domnului în parohia vasluiană Pâhnești
În după-amiaza zilei de luni, 1 august 2022, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Paraclisului Maicii Domnului în Parohia Pâhnești, Protopopiatul Huși, informează Biroul de presă al eparhiei.
Împreună cu Preasfinția Sa s-au aflat și părintele protopop Marius-Cătălin Antohi și părintele paroh Costică Parfene.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor, pornind de la modelul Maicii Domnului, a vorbit despre recunoștința pe care o datorăm lui Dumnezeu:
„Se spune că a cere este mai greu decât a mulțumi. Nu cred că este așa. Este mai ușor să cerem, mai ales când ne aflăm într-o situație de ananghie, într-o încercare, la o răscruce a vieții. Este mult mai greu să știm să mulțumim, după ce Domnul ne dăruiește atâtea daruri.
Nivelul de educație al unui om se probează și prin reflexul pe care îl are în a mulțumi pentru ceea ce primește.
Noi credem că ne putem schimba ca popor, printr-o economie prosperă, însă am convingerea că un popor se schimbă și devine mai bun în momentul în care își asumă reflexul mulțumirii.
Să știm să mulțumim pentru orice lucru pe care îl primim și să nu credem că totul ni se cuvine.
Din păcate, fiind, poate, prea bucuroși pentru ceea ce primim, noi uităm, de cele mai multe ori, să Îi mulțumim lui Dumnezeu.
O cinstim pe Fecioara Maria pentru că este Maica lui Dumnezeu. Așa cum ne cinstim propriile mame sau cum cinstim mamele prietenilor noștri (nu putem spune unui prieten că îl cinstim, dar pe mama sa o denigrăm).
În acest răstimp liturgic, învățăm de la Maica Domnului să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce am primit, așa cum și ea I-a mulțumit”.