Ultimul mare praznic al anului bisericesc, Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an în sfintele lăcașuri numeroși credincioşi care îi aduc cinstirea cuvenită Maicii Domnului la mutarea sa din viața pământească la viața cerească. La Catedrala Patriarhală din București, slujba Privegherii, în cadrul căreia a fost cântat şi Prohodul Maicii Domnului, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de soborul de slujitori ai lăcașului de închinare.
Rugăciuni pentru tămăduire în Eparhia Caransebeșului
În contextul Anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului, în Episcopia Caransebeşului a fost rânduit un program pentru intensificarea rugăciunii pentru vindecarea sufletească şi trupească a credincioşilor, prin săvârşirea Sfintei Taine a Maslului în parohiile eparhiei, ne-a transmis arhidiaconul Pavel Canea.
Urmând acestei rânduieli, în săptămâna a 6-a din Postul Mare, în cele zece cercuri pastorale ale Episcopiei Caransebeşului a fost săvârşită concomitent Sfânta Taină a Maslului. Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la slujirea din Parohia Ciclova Română, județul Caraș-Severin, rostind la finalul rânduielii un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre importanţa rugăciunii pentru tămăduirea sufletelor şi a trupurilor: „Vom pleca tămăduiți sufletește și trupește, pentru că așa ne-am rugat în timpul Tainei Sfântului Maslu ca Dumnezeu să ne dăruiască iertare de păcate, adică vindecare sufletească și, de asemenea, să ne vindece toate bolile trupești, căci suntem cu toții bolnavi și cu sufletul, și cu trupul. Taina Sfântului Maslu se oficiază nu doar pentru cei bolnavi din punct de vedere fizic, ci mai întâi se săvârșește pentru cei ce suntem bolnavi din punct de vedere spiritual”.



.jpg)
