La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a reliefat însemnătatea acestei sărbători, subliniind că Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie își extinde patronajul spiritual asupra întregii eparhii de la Curbura Carpaților, dincolo de ctitoria sa istorică de la Brazi. Totodată, ierarhul a evocat personalitatea remarcabilă a Mitropolitului de Neapolis și Stavroupolis, evidențiind zelul său misionar și implicarea jertfelnică în dinamizarea vieții duhovnicești și edilitare a mitropoliei pe care o păstorește. Îndemnul adresat credincioșilor a fost acela de a descoperi în statornicia credinței Sfântului Teodosie un izvor permanent de mângâiere și întărire sufletească în fața tuturor încercărilor vieții.
Rugăciuni și daruri pentru bătrânii din centrul de la Răducăneni
Joi, 3 august, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, i-a vizitat pe beneficiarii Unității Medico-Sociale din Răducăneni. Ierarhul i-a binecuvântat şi încurajat pe bunicii îngrijiți aici, apoi a vorbit cu personalul care oferă asistență socială și medicală, mulțumindu-le pentru efortul depus în ajutorarea semenilor.
Persoanele internate aici, dar și personalul au primit în dar, din partea Preasfinției Sale, cărţi de rugăciune.
Unitatea Medico-Socială Răducăneni este o instituție de interes public județean, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Județean Iași. Scopul instituției este de a asigura la nivel județean aplicarea politicilor şi strategiilor de asistență medico-socială, prin acordarea de servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medico-sociale cu domiciliul stabil în localitățile județului Iași, pe o perioadă determinată de timp, în funcție de nevoile individuale ale acestora și normele legale privind unitățile de asistență medico-socială și legislația specifică.



.jpg)
