În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
S-a deschis expoziţia pascală de la Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi“
În Sala Gotică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi a avut loc ieri vernisajul expoziţiei pascale „Sfinţita trudă a mâinilor - jertfa adusă Bisericii“, organizată de Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. La evenimentul inaugural au participat numeroşi preoţi şi monahi, muzeografi, dar şi oficialităţi locale şi judeţene.
Printre cei care au fost prezenţi la vernisajul expoziţiei pascale „Sfinţita trudă a mâinilor - jertfa adusă Bisericii“ s-au numărat arhim. Nichifor Horia, stareţul Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi şi exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Hrisostom Rădăşanu, consilierul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, Romeo Olteanu, prefectul oraşului Iaşi, Virgil Băbîi, directorul de la Direcţia judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional - Iaşi, muzeograf Eva Giosanu de la Muzeul Etnografic al Moldovei - organizatoarea expoziţiei, şi Victor Munteanu, şeful Muzeului Etnografic al Moldovei.
„Această expoziţie a fost muncită de doamna Eva Giosanu şi de colaboratorii dumneaei de la Muzeul Etnografic al Moldovei, iar faptul că ea are loc în apropierea Duminicii femeilor mironosiţe nu este un lucru tocmai întâmplător. Femeile mironosiţe au mers primele la mormântul Mântuitorului, iar din mormântul uitării s-au scos pentru această expoziţie comori de simplitate, de creativitate inspirată, de dragoste şi de credinţă. Exponatele din această sală sunt comori pentru că ne vestesc despre simplitatea omului de altădată, care venea să dăruiască Bisericii din truda mâinilor lui şi cu inimă curată. Fericiţi suntem că vedem aceste comori astăzi; nu ştim mai târziu câte generaţii le vor mai preţui sau le vor mai avea spre a le vesti tihna şi bucuria oamenilor simpli şi curaţi sufleteşti de altădată. Pentru un ştergar de borangic din cele ce sunt expuse, se muncea uneori şi 7-8 ani. Câţi dintre noi, în zilele noastre, mai avem o asemenea răbdare şi jertfelnicie? Chiar şi cel mai mărunt dar din exponatele acestea sunt făcute cu tihnă, cu credinţă şi cu rugăciune“, a subliniat părintele exarh Nichifor Horia, în cuvântul susţinut la vernisaj.
La evenimentul inaugural au mai rostit alocuţiuni d-na muzeograf Eva Giosanu, precum şi d-nul Victor Munteanu, după care toţi cei prezenţi au făcut un tur al spaţiului amenajat, ghidajul fiind efectuat de Eva Giosanu.
Cei interesaţi pot vizita exponatele până pe 29 mai 2014.