Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
S-au realizat construcţii cu profesionalism
În cadrul Sectorului Monumente şi construcţii bisericeşti al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cele trei servicii, Serviciul tehnic, Serviciul transporturi şi Serviciul administrativ-gospodăresc şi de aprovizionare şi gestiune a materialelor, au colaborat în anul 2012 şi au realizat obiectivele propuse.
La secretariatul Sectorului Monumente şi construcţii bisericeşti al Arhiepiscopiei Bucureştilor au fost înregistrate, în anul 2012, 726 de dosare, dintre care au fost rezolvate 365. Sectorul a urmărit în anul 2012 lucrările de reabilitare şi amenajare executate la Reşedinţa patriarhală.
Sectorul Monumente şi construcţii bisericeşti a făcut 54 de intervenţii pentru acordarea de donaţii de la Secretariatul de Stat pentru Culte, 37 solicitări către consiliile judeţene şi către consiliile locale şi primării şi 7 solicitări donaţii către alte instituţii ale statului în vederea susţinerii financiare a lucrărilor aflate în desfăşurare. Inspectoratul sectorului s-a ocupat şi de supravegherea modului în care au fost folosite şi justificate la timp sumele alocate de la Secretariatul de Stat pentru Culte către parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor pentru executarea diverselor lucrări de construire, consolidare, reparaţii şi instalaţii atât la bisericile parohiale sau de mănăstiri, cât şi la alte edificii eclesiale de la parohii sau mănăstiri.
Serviciile tehnic şi transporturi
Dintre activităţile Serviciului tehnic al sectorului amintim următoarele: deplasări şi delegaţii la parohii şi mănăstiri pentru efectuarea recepţiilor la terminarea lucrărilor de reparaţii la biserici, case parohiale, centre social-culturale şi alte edificii; participarea la diferite comisii de cercetare, verificarea devizelor pentru lucrări aflate în desfăşurare; gestionarea relaţiei dintre Arhiepiscopia Bucureştilor şi Secretariatul de Stat pentru Culte în ceea ce priveşte sprijinul financiar alocat pe obiective, susţinerea proiectului de consolidare şi conservare a patrimoniului cultural al Mănăstirii Căldăruşani, obţinerea de avize de liber acces şi certificate de transport în cont propriu pentru autovehiculele Centrului eparhial prin Autoritatea Rutieră Română şi Direcţia de Transporturi şi Sistematizarea Circulaţiei din cadrul Primăriei Generale a Capitalei. Serviciul transporturi, prin autovehicule aflate în dotarea Parcului Auto al arhiepiscopiei, a rezolvat nevoile de deplasări, transporturi de materiale construcţii, de materiale necesare Fabricii de lumânări, transportul de lumânări la beneficiar şi al colportajelor către protoierii, transportul muncitorilor zilieri la punctele de lucru de la vie.
Serviciul administrativ-gospodăresc şi de aprovizionare şi gestiune a materialelor
Acest serviciu a răspuns de procurarea pe parcursul anului 2012 a tuturor materialelor necesare executării diverselor lucrări de reparaţii şi întreţinere la Reşedinţa patriarhală, precum şi la Centrul eparhial. S-a ţinut, în strânsă colaborare cu Sectorul economic, evidenţa bunurilor de inventar, s-a colaborat la încheierea contractelor cu beneficiarii care prestează diferite servicii în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, s-a supravegheat Serviciul de pază al Centrului eparhial.