După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Să cântărim foarte bine care ne sunt prioritățile în viață!”
Duminică, 13 decembrie 2020, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Murgeni, Protopopiatul Bârlad, informează Biroul de presă al eparhiei.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părintele protopop Vasile Lăiu și părintele paroh Iorgu Țicău.
În omilia rostită cu acest prilej, ierarhul Hușilor a explicat profilul celor care au refuzat invitația la cină. Preasfinția Sa a vorbit despre capacitatea de a discerne între ceea ce este esențial și ceea ce este secundar în alegerile pe care le facem în viață: „Din nefericire, cei care fuseseră poftiți și li se dăduseră invitații din timp au refuzat participarea la un asemenea ospăț. De fapt, acești oameni au avut o atitudine de o manieră consacrată pentru fiecare dintre noi. Nu reușim, în peregrinarea noastră pământească, să discernem între ceea ce este cu adevărat esențial și ceea ce este secundar, lipsit de importanță. Le inversăm, în modul nostru de a ne comporta și de a ne raporta, atât față de Dumnezeu, cât și față de oameni. Punem un foarte mare accent pe ceea ce este lipsit de importanță, pe ceea ce nu este prioritar în acel moment. Înțelepciunea și discernământul unui om rezidă și în faptul de a avea capacitatea ca în anumite momente ale vieții să intuiască ceea ce este prioritar”.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Ignatie a arătat că masa la care ne cheamă Domnul Hristos este Sfânta Liturghie: „Să cântărim foarte bine care ne sunt prioritățile în viață. Să nu consumăm energie pe cele care sunt nesemnificative, pe cele ce nu ne împlinesc în mod autentic ca oameni, oricât ar fi de deosebite și de binecuvântate. În comparație cu veșnicia, cu chemarea lui Dumnezeu de a sta cu El la masă, toate sunt trecătoare și nu ne aduc împlinire. Dumnezeu ne cheamă, pe fiecare dintre noi, în duminici şi sărbători, la masă”.
În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Alexandru Borcea. La final, Preasfinția Sa a acordat mai multe diplome de vrednicie unor creștini care s-au implicat, de-a lungul timpului, în proiectele parohiei.



.jpg)
