Să cultivăm valorile familiei creştine

- Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat comunităţii românilor ortodocşi din Parohia "Sfântul Mucenic Gheorghe" din Alcalá de Henares, Spania, sâmbătă, 17 aprilie 2010 -

Înalt Preasfinţiile Voastre,

Preasfinţiile Voastre,

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Hristos a înviat!

Trăim astăzi bucuria întâlnirii cu clerul şi credincioşii parohiei ortodoxe româneşti Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Alcalá de Henares. Este un eveniment sfânt şi binecuvântat în mod special pentru clerul şi credincioşii români din această zonă, care se adună în această capelă romano-catolică, pusă la dispoziţia ortodocşilor români de către Episcopia Catolică din Alcalá de Henares, prin bunăvoinţa Episcopului catolic Jesús Catalá Ibañez, pentru a păstra vie flacăra credinţei ortodoxe strămoşeşti şi a spori dragostea faţă de ţară şi de valorile autentice româneşti.

Cunoaştem demersurile, strădaniile şi efortul depus de această comunitate în obţinerea acestui spaţiu de slujire, dar mai ales a terenului pe care se va construi noua biserică. Avem speranţa că tot efortul dumneavoastră va rodi ca binecuvântare bogată, cunoscând râvna şi dragostea clericilor şi credincioşilor, dar şi deschiderea şi frumoasa colaborare cu Episcopia Catolică din Alcalá de Henares, cu autorităţile locale, în mod special cu Domnul Bartolomé González Jiménez, primarul localităţii Alcalá de Henares.

Vă binecuvântăm şi vă îndemnăm ca deodată cu zidirea bisericii materiale să zidiţi în sufletele dumneavoastră biserica spirituală, ca expresie a credinţei, a jertfelniciei şi comuniunii cu Dumnezeu şi cu oamenii.

Formaţi aici, în această comunitate românească, socotită drept una din cele mai mari comunităţi româneşti din Spania, o mare familie ortodoxă. Suntem conştienţi de greutăţile şi problemele pe care le întâmpinaţi, sau care v-au determinat să căutaţi aici, departe de România şi de cei dragi, un loc de muncă. De aceea, pentru a nu vă pierde credinţa strămoşească, identitatea naţională şi tradiţiile sfinte, Vă îndemnăm să cultivaţi aceste valori în familiile dumneavoastră, întrucât familia este coroana creaţiei şi locul sau mediul în care omul începe să înţeleagă taina iubirii şi a binecuvântării părinteşti a lui Dumnezeu.

Astăzi, atât în România, cât şi în întreaga Europă, familia creştină se confruntă cu criza economică (sărăcie, şomaj, nesiguranţa zilei de mâine), cu criza morală (avortul, divorţul, abandonarea copiilor, libertinajul ş.a.), cu criza spirituală (sectarismul, fanatismul şi prozelitismul religios).

La criza aceasta de ordin spiritual din Europa occidentală se mai adaugă în Europa centrală şi orientală, în fostele ţări cu regim comunist, şi alţi factori negativi care lovesc în familie: sărăcia, şomajul, sectele prozelitiste, violenţa, nesiguranţa zilei de mâine, emigraţia spre ţări mai bogate. Criza familiei se manifestă şi în abandonul copiilor şi în abandonul părinţilor, în numărul mare de avorturi şi chiar o creştere a numărului divorţurilor, creşterea violenţei în familie şi creşterea delicvenţei juvenile.

Plecarea unuia dintre soţi, pe o perioadă mai lungă, în străinătate, a creat premisele săvârşirii unor acte de infidelitate sau a dus chiar la divorţul multor familii aflate în această situaţie. În plus, între soţul plecat peste graniţe şi copiii săi, legătura familială slăbeşte în mod considerabil, iar dacă ambii soţi sunt plecaţi şi îşi încredinţează unor rude sau cunoştinţe copiii, aceştia din urmă pot avea probleme de ordin afectiv sau chiar pot suferi derapaje sociale (lipsa unei educaţii şi a unei supravegheri atente înlesnind, în unele cazuri, săvârşirea unor infracţiuni). Sunt situaţii în care părinţii trimit prea mulţi bani acasă, pe care copiii nesupravegheaţi îi cheltuie fără discernământ, ajungând pradă unor vicii sau patimi, dar sunt şi situaţii în care părinţii trimit prea puţini bani sau deloc, familia rămasă în ţară confruntându-se cu mari dificultăţi financiare, ajungându-se, uneori, chiar la internarea copiilor în unităţi de ocrotire socială.

Speranţe pentru depăşirea crizei

a) Binecuvântarea lui Dumnezeu asupra familiei.

Criza familiei de azi nu poate totuşi fi mai puternică decât binecuvântarea lui Dumnezeu-Creatorul Care a zis: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul!" (Facere 1, 28). În ciuda multor păcate şi primejdii abătute asupra neamului omenesc, totuşi familia a fost instituţia cea mai stabilă în istorie. În acest sens, "deja în antichitate, cum arată Aristotel, ea (familia) era recunoscută ca fiind instituţia socială primară şi fundamentală, anterioară şi superioară Statului, (Etica Nic. VII, 12, 18), contribuind în mod eficace la bunătatea societăţii însăşi"(1).

În plus binecuvântarea familiei de către Domnul nostru Iisus Hristos la nunta de la Cana, când a transformat apa în vin, la solicitarea Maicii Domnului – icoana Bisericii rugătoare – de a ajuta o familie nouă în nevoie, constituie pentru noi o puternică bază a speranţei creştine. Hristos care a schimbat apa în vin poate schimba criza într-o speranţă nouă, poate aduce bucurie acolo unde ameninţă lipsurile şi tristeţea. Noi însă trebuie să-L rugăm, să-I spunem Lui ce lipseşte cu adevărat familiei astăzi şi să spunem familiei creştine în criză că de fapt criza ei cea mai profundă este insuficienta ei deschidere spre ajutorul lui Hristos şi al Maicii Domnului în organizarea însăşi a vieţii conjugale. Cu alte cuvinte, este vorba despre insuficienta cultivare a sfinţeniei sau sacramentalităţii familiei. Minunea din Cana Galileii ne descoperă fericirea ca dar al lui Dumnezeu care produce comuniune şi bucurie în societate, nu ca drept ce trebuie cucerit în spirit individualist - egoist.

b) O altă sursă de speranţă este efortul Bisericilor de a apăra familia naturală, tradiţională, universală, şi de a rezista în faţa unor "modele" noi de familie, în care relaţia normală bărbat-femeie este considerată ca ceva depăşit.

În acest sens, criza familiei în Occident a suscitat în diferite Biserici, mai ales în Biserica Romano-Catolică o intensă reflecţie teologică şi o activitate pastorală intensă privind familia. Cu toate acestea, se recunoaşte că mai sunt multe de făcut(2).

O cooperare ecumenică intensă în acest domeniu poate fi benefică şi devine sursă de speranţă. Este nevoie aici de mai multe programe şi proiecte de cooperare ecumenică pe termen lung.

De asemenea, este din ce în ce mai necesar un răspuns creştin comun la probleme noi ca: eutanasia, transplantul de organe, ingineria genetică (implantul de celule embrionare, fecundarea in vitro, procrearea prin disociere parentală, maternitatea de împrumut, clonarea), avortul, unirile libere ca alternativă la familia tradiţională, căsătoriile între persoane de acelaşi gen, etc. Reflecţia teologică, ştiinţifică şi etică a unor Biserici poate ajuta şi alte Biserici în formarea unei atitudini comune în societatea secularizată de azi.

c) Cooperarea Stat-Biserică (Biserici) este o altă sursă majoră de speranţă.

Îngrijoraţi de amploarea fenomenelor sociale îndreptate împotriva familiei creştine şi conştientizând situaţia de criză prin care trece familia naturală, tradiţională, astăzi, Patriarhia Română s-a alăturat acţiunilor de combatere a violenţei şi discriminării din familii, implicându-se activ prin preoţii şi profesorii de religie din România în programe de susţinere a familiei creştine, de prevenirea şi combaterea violenţei, intoleranţei şi marginalizării cărora cad victime mai ales femeile şi pruncii.

Totodată, îndemnăm preoţii la o mai serioasă angajare pastorală în promovarea şi susţinerea valorilor tradiţionale ale familiei creştine, în afirmarea şi cultivarea sfinţeniei căsătoriei, în afirmarea demnităţii maternităţii şi a paternităţii, a filiaţiei şi a fraternităţii, ca daruri ale iubirii lui Dumnezeu, ce trebuie cultivate.

De asemenea, este necesară o atenţie specială în organizarea solidariţăţii în familie şi între familii, mai ales în contextul actual de criză spirituală şi materială, pentru ca lucrarea noastră să devină o mărturie misionară şi binecuvântată.

În interiorul Bisericii noastre, a comunităţii, pentru ca speranţa să devină un dar cultivat şi roditor, sunt necesare, programe de cateheză şi asistenţă pastorală a copiilor şi familiilor în criză, cicluri de cateheze pentru pregătirea tinerilor pentru căsătorie, cateheze pastorale pentru tinerii căsătoriţi şi pentru părinţii lor, astfel încât pregătirea pentru căsătorie să nu se reducă doar la frumosul ceremonial al cununiei. Este necesar un program de cateheză pastorală pentru naşi pentru a-i implica în susţinerea continuă a familiilor pe care le cunună.

Trebuie înţeleasă şi mai profund şi cultivată şi mai mult legătura sfântă care există între taina familiei şi taina Bisericii, între taina copilului şi taina persoanei, de vreme ce, pentru a fi Om adevărat, Dumnezeu-Fiul S-a născut din femeie şi a intrat în istorie ca fiind şi copil. Toţi termenii de bază în Biserică sunt împrumutaţi din familie: părinte spiritual, mamă sau maică spirituală, frate şi soră spirituală, fiu şi fiică spirituală, chiar şi în domeniul vieţii monahale. De aceea, fără taina familiei nu poate fi înţeleasă nici taina Bisericii, şi fără sfinţenia Bisericii nu poate fi înţeleasă nici sfinţenia familiei. Cununia este binecuvântată de Biserică în calitatea ei de icoană a iubirii dintre Hristos şi Biserică, dintre Dumnezeu şi umanitate. Niciodată familia nu poate fi redusă la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau cultural, ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende, pentru că are vocaţia de a fi în lume icoana iubirii divine veşnice.

1)Discours du Saint-Père (Jean Paul II) aux participants à la IIe Rencontre dâhommes poliques et de législateurs dâEurope, în Droits de lâhomme, famille et politique, p. 14.

2)Mgr. Battista Re, art.cit., p. 169. O reflecţie interdisciplinară (drept, psihosociologie, etică, psihanaliză) intersantă se găseşte în lucrarea colectivă scrisă de Françoise Dekeuwer-Défossez, Albert Donval, Philippe Jeammet, Norbert Rouland, Inventons la famille, Editions Bayard, Paris, 2001, mai ales paginile scrise de Albert Donval despre legătura filiaţiei, legătura conjugală, legătura fraternităţii şi legătura socială, ca legături ale vieţii (pp. 214-224).