Soborul Catedralei Patriarhale a mers astăzi, 24 decembrie 2024, în Ajunul Crăciunului, în procesiune cu icoana Nașterii Domnului la Reședința Patriarhală. Preoții, diaconii și psalții lăcașului de rugăciune au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Salonul Sfinților Români.
„Să găsiţi cele mai bune căi de a sădi în tineri învăţătura lui Hristos!“
Ieri, 7 septembrie, a avut loc, la Botoşani, consfătuirea profesorilor de religie din judeţ. Întâlnirea, organizată de Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, a fost găzduită de Seminarul Teologic "Sfântul Gheorghe" din localitate. Consfătuirea a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii, de către Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu preoţi care desfăşoară activitate didactică şi în prezenţa cadrelor de religie din judeţ.
În cuvântul de deschidere al întâlnirii, Înalt Preasfinţitul Teofan i-a îndemnat pe profesori să nu uite că, în esenţă, disciplina pe care ei o predau vorbeşte despre "Dumnezeul dragostei şi al blândeţii". "Să fiţi drepţi şi blânzi cu cei pe care, preţ de o oră pe săptămână, îi aveţi în mâinile voastre! Să nu încetaţi să vedeţi mereu, în ciuda altor aparenţe, frumuseţea sufletelor acestor tineri! Să găsiţi în permanenţă cele mai bune căi de a sădi învăţătura Bisericii lui Hristos ca nişte stâlpi care să păstreze şi să înmulţească această frumuseţe! Să vă dea Dumnezeu şi puterea de a sesiza şi remedia petele care tind să întineze şi să acopere această frumuseţe!", a mai adăugat Întâistătătorul Moldovei şi Bucovinei. De asemenea, IPS Teofan a mai recomandat profesorilor de religie şi preoţilor parohi să ia legătura din timp cu directorii pentru a stabili locul slujbei de Te Deum în cadrul festivităţilor de începere a anului şcolar. "Ora de religie se bucură de un bun prestigiu" La consfătuire a fost prezentă şi doamna Ada Alexandrina Macovei, inspectorul şcolar general al judeţului Botoşani, care a arătat că "educaţia nu se poate realiza fără ajutorul Bisericii". Profesorul de religie care înţelege oportunităţile profesiei sale, a spus doamna inspector, poate fi şi un psiholog, în şcolile unde acesta nu există, dar şi un model de relaţionare cu elevii pentru ceilalţi profesori, a căror discipline nu oferă oportunităţile de comunicare pe care le are ora de religie: "cu ajutorul dumneavoastră putem reconstrui acel profil de cadru didactic, de dascăl autentic, aflat acum pe cale de dispariţie". Pr. Petru Chichioacă, inspectorul de religie pe judeţul Botoşani, a evidenţiat activitatea profesorilor ai căror elevi au luat premii la Olimpiada Naţională de Religie, profesori care au şi fost premiaţi de Înalt Preasfinţitul Teofan. "În ansamblu, în judeţul Botoşani, ora de religie se bucură de un bun prestigiu. Anul trecut nu am avut neplăceri notabile. Dimpotrivă, judecând după ceea ce am văzut la inspecţii, am remarcat ataşamentul deosebit al copiilor faţă de această disciplină, lucru şi mai evident acolo unde profesorul pune pasiune în ceea ce face. Din inspecţii, dar şi din experienţa didactică personală, mi-am dat seama că religia este o materie care poate aduce satisfacţii deosebite profesorului dacă, pe lângă cultură teologică, mai adaugă pasiune, perseverenţă şi dragoste pentru copii. Copiii simt şi reacţionează în conformitate cu intenţiile, perseverenţa şi dragostea celui care li se adresează de la catedră", ne-a declarat pr. Petru Chichioacă, inspector de religie pe judeţul Neamţ. (N.H.)