Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
„Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate”
În Duminica a 29-a după Pogorârea Sfântului Duh, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a liturghisit la Catedrala Încoronării din oraşul Marii Uniri. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Sfânta Treime”, condusă de diaconul Cosmin Baciu.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Noi trebuie să trăim într-o stare de recunoștință față de Dumnezeu Care ne-a dat sănătatea, minunățiile naturii și mai ales darul mântuirii, învăluindu-ne în mantia ocrotirii Sale milostive. (…) Creștinul care s-a deprins să exprime mulțumirea și recunoștința față de Dumnezeu dovedește că are o inimă deschisă spre cer și în ea se revarsă alte și alte daruri. În această privință, Sfântul Isaac Sirul zice: «Gura care mulțumește pururea primește binecuvântare de la Dumnezeu și în inima în care stăruie mulțumirea se revarsă harul». Convinși, deci, că celui recunoscător i se înmulțește darul, să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate cele știute și cele neștiute, pentru toate cele arătate și nearătate ce ni s-au făcut nouă”.



.jpg)
