În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Salariul mediu net a crescut cu circa 80 de lei
Câştigul salarial mediu nominal net a fost, în luna martie, de 1.493 lei, cu 5,6% (79 lei) mai mare decât în luna anterioară, dar cu 1,1% mai mic, comparativ cu martie 2010, cele mai ridicate valori înregistrându-se în fabricarea produselor din tutun, iar cele mai scăzute în hoteluri şi restaurante. Astfel, câştigul salarial mediu net a fost de 5.001 lei în fabricarea produselor din tutun şi de 839 de lei în hoteluri şi restaurante, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). Potrivit datelor prezentate de INS, în martie, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost în creştere, faţă de februarie, şi datorită acordării de prime ocazionale (premii anuale, prime de Paşte), sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou pentru 1 şi 8 martie, tichete de vacanţă).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun, 32%, şi în intermedieri financiare, cu 30%. Şi în sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de februarie, în învăţământ (4,8%) La polul opus, cea mai mare scădere a câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, cu 20,8%, a avut loc în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii).