În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Săptămâna Canoanelor în Biserica Ortodoxă
De astăzi, credincioşii creştin-ortodocşi au intrat în Postul Sfintelor Paşti. Prima săptămână din Postul Mare este una specială în viaţa Bisericii Ortodoxe, fiind numită şi Săptămâna Canoanelor. Astfel, în prima zi din post, până joi, 5 martie, în bisericile ortodoxe se oficiază slujba Canonului celui Mare sau al Sfântului Andrei Criteanul. Primele două zile din această săptămână sunt aliturgice; miercuri dimineaţă, după slujba Ceasurilor, se va oficia însă Liturghia Sfântului Grigorie Teologul sau a Darurilor mai înainte sfinţite.
„Începând cu slujba Vecerniei de aseară, oficiată mai ales la mănăstiri, imediat după rugăciunea „Învredniceşte-ne, Doamne“, au început metaniile din Postul Mare (este vorba de rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, însoţită de metanii şi închinăciuni)“, ne-a informat arhim. Dosoftei Şcheul, mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi. Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a asistat aseară la slujba Vecerniei la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi. La sfârşitul slujbei a fost rostită rugăciunea Sf. Efrem Sirul: „Doamne şi stăpânul vieţii mele“, după care IPS Teofan a citit rugăciunea de iertare dinaintea Postului Mare. „Toate aceste cântări ale Canonului celui Mare încearcă să aducă în atenţia fiecăruia dintre noi pocăinţa, pe care trebuie să o intensificăm în această perioadă, împreună cu postul şi cu rugăciunea. Canonul cel Mare ne aduce dragostea şi iertarea faţă de fraţii noştri. Prin Canonul cel Mare, omul conştientizează că Dumnezeu doreşte iertarea şi întoarcerea fiecăruia dintre noi. După slujba de aseară, la mănăstiri se obişnuieşte ca stareţul sau stareţa să-şi ceară iertare de la monahi sau monahii. În toată această perioadă a Postului Mare se încearcă o revigorare a vieţii duhovniceşti“, ne-a mai spus exarhul mănăstirilor. (C.C.)