În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Săptămână de rugăciune la Ocna de Fier
Parohia Ocna de Fier, Protopopiatul Reşiţa, a organizat o săptămână duhovnicească în cadrul căreia au fost invitaţi mai mulţi preoţi din împrejurimi. Luni, 15 aprilie, la invitaţia pr. paroh Alin Chicoş, a fost prezent în mijlocul credincioşilor pr. Petru Berbentia, protopopul Reşiţei. La finalul slujbei, părintele protopop a vorbit celor prezenţi despre comportamentul creştinilor în biserică şi despre realităţile cu care se confruntă credinciosul care doreşte să postească. Pr. paroh Alin Chicoş a încheiat cu un cuvânt de bucurie şi de mulţumire pentru seara duhovnicească de rugăciune. Pr. Petru Berbentia a fost apoi invitat, împreună cu pr. paroh, la „Casa binelui“, la casa şi muzeul florilor de mină al mineralogului Constantin Gruiescu, recunoscut pe plan mondial ca un colecţionar unic, prin ceea ce a reuşit să adune în mulţi ani de muncă. Săptămâna duhovnicească din Parohia Ocna de Fier se va încheia în duminica a V-a din Postul Sfintelor Paşti, a Cuvioasei Maria Egipteanca, prin oficierea, la orele serii, a Tainei Sfântului Maslu de către un sobor de preoţi. Parohia Ocna de Fier, din Protopopiatul Reşiţa, numără 165 de familii cu 514 credincioşi care se roagă în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ şi este păstorită din anul 2007 de către pr. Alin Chicoş. (Diac. Nicolae Codrea)