Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Săptămâna duhovnicească la Catedrala Mitropolitană din Timișoara
În prima zi din Postul Sfintelor Paști, 3 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala Mitropolitană din Timişoara, a săvârșit slujba Pavecerniţei Mari cu prima parte a Canonului de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanul. Și în acest an, la slujbă au participat numeroşi credincioși timișoreni. La final, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură despre autorul acestei creații liturgice.
„Acest canon al Sfântului Andrei Criteanul a ajutat pe mulți să găsească calea către cer. Născut pe la 660, în Damasc, Siria de astăzi, din fragedă pruncie s-a îndreptat spre Ierusalim, unde a intrat în «Frăția Sfântului Mormânt». Evlavios și rugător, Dumnezeu a picurat harul Duhului Sfânt, dându-i o înțelepciune cu totul deosebită în cele ale teologiei. Pe la 24-25 de ani, monah fiind, era reprezentantul Patriarhului Ierusalimului la Sinodul VI Ecumenic de la Constantinopol. În cele din urmă a ajuns la Ierusalim, unde Patriarhul Ierusalimului i-a dat în grijă un cămin de bătrâni”, a spus Înaltpreasfinția Sa. În continuare, Părintele Mitropolit a vorbit despre mila lui Dumnezeu față de oameni, evidențiată de Sfântul Andrei Criteanul.
În următoarele zile ale primei săptămâni din Postul Păresimilor, slujba Pavecerniței Mari și Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de soborul preoților și diaconilor.



.jpg)
