Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sara Nukina a fost înmormântată
Trupul neînsufleţit al Sarei Georgiana Nukina a fost adus în ţară joi, 15 decembrie, şi depus pentru o noapte în biserica Parohiei Ceauş Radu. Vineri, 16 decembrie, a avut loc slujba Înmormântării în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Parohiei Parcul Călăraşi. Lăcaşul impunător din bulevardul Basarabia s‑a dovedit neîncăpător pentru mulţimea de clerici şi credincioşi veniţi să‑şi ia rămas‑bun de la cea care le‑a încântat de atâtea ori inimile prin vocea caldă şi sensibilă.
Dimineaţă, părintele Cristian Todireanu a săvârşit slujba Sfintei Liturghii, în cadrul căreia au fost înălţate rugăciuni pentru odihna sufletului adormitei roabei lui Dumnezeu Sara Georgiana. Din soborul de clerici care au săvârşit slujba de prohodire au făcut parte părintele profesor Vasile Gavrilă, părintele paroh Nicolae Giolu, părintele inspector Iulian Ignat, părintele Horia Nicolae Prioteasa, precum şi alţi slujitori. Răspunsurile la strană au fost oferite de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, conduşi de arhidiaconul protopsalt Mihail Bucă. Au fost alături de membrii familiei la acest moment greu de vremelnică despărţire prieteni ai Sarei de la Colegiul Naţional „Elena Cuza”, profesori, rude, apropiaţi, dar şi oameni care o cunoşteau doar prin prisma talentului ei artistic.
Cuvântul de mângâiere de la finalul slujbei a fost rostit de părintele Vasile Gavrilă, care a vorbit despre semnificaţia morţii pentru oamenii cu vieţuire în duhul Ortodoxiei. În continuare, părintele paroh Nicolae Giolu a evocat ultima prezenţă a Sarei în această biserică, petrecută cu un an în urmă, în 11 decembrie 2021, când a încântat audienţa prin câteva colinde de o profundă încărcătură emoţională.
În continuare, cortegiul funerar s‑a îndreptat către cimitirul Mănăstirii Cernica, unde Sara Georgiana Nukina va dormi somnul de veci în aşteptarea învierii de obşte. (Diac. Alexandru Briciu)