Sărbătoare duhovnicească la mănăstirea ctitorită de Patriarhul Teoctist

Numeroși credincioși bucureșteni și pelerini au participat, în Duminica a 2‑a după Rusalii, 14 iunie 2026, la Mănăstirea „Duminica Sfinților Români” din sectorul 4 al Capitalei, care și‑a sărbătorit hramul principal, închinat tuturor celor bineplăcuți lui Dumnezeu din neamul nostru. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Din soborul de slujitori care s‑au rugat împreună cu ierarhul au făcut parte: părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal; părintele arhimandrit Antim David, starețul Schitului Măgureanu din București; părintele arhimandrit Ioachim Ceaușu, starețul Mănăstirii „Duminica Sfinților Români”; părintele protosinghel Andrei Nichifor, consilier patriarhal; părintele arhimandrit Vasile Pârjol, starețul Mănăstirii Cernica; părintele protosinghel Antim Bâru, starețul Mănăstirii Chiajna; părintele protoiereu Ioan Bondar de la Protoieria Ilfov Sud; părintele Serafim Sorin Mircea Popa de la Parohia Cernica; părintele Florin Troi de la Parohia Bălăceanca; arhid. Nicolae Iftimiu, consilier patriarhal coordonator și director al Agenției de știri BASILICA; arhid. Andrei Duță; diaconul Dumitru Daniel Tămășlicaru, precum și alți slujitori.

La momentul rânduit, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evidențiat chemarea Mântuitorului adresată ucenicilor și răspunsul lor fără ezitare, ca îndemn pentru credincioși de a răspunde lui Dumnezeu cu aceeași încredere și dăruire, depășind grijile trecătoare ale vieții:

„Dintre cuvintele Evangheliei, cele rostite de Mântuitorul atunci când i‑a chemat pe ucenicii Săi răsună peste veacuri până în vremea noastră. Deși, dacă acum s‑ar face aceeași chemare asemenea celei adresate unor oameni care stăteau pe marginea Lacului Ghenizaret, numit și Marea Galileei, nu știm care ar fi răspunsul. De aceea, înainte de cuvintele pe care le‑am putea desprinde din această profundă Evanghelie, apelez la cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care, într‑un comentariu la această Evanghelie, spunea: «Îi admir pe cei care au lăsat toate și care, deși n‑au văzut nimic, au crezut în măreția făgăduinței și au pus urmarea lui Hristos mai presus decât toate». Dacă acum s‑ar face această chemare vreunuia dintre noi, am avea ezitări, am rămâne pe gânduri, am cere încă un timp, mai scurt sau mai lung și, de cele mai multe ori, cred că am răspunde cu refuzul de a‑L urma pe Mântuitorul Iisus Hristos. Așa cum, de altfel, Îl refuzăm în felurite moduri și noi, atrași fiind de lucrurile vieții pământești, care ne amăgesc cu ceea ce nu avem, adică cu himere și iluzii. (…) Așa a fost și cazul acestor pescari pe care Evanghelia după Sfântul Matei, pe care Părinții Bisericii ne‑au pus‑o astăzi înainte, îi prezintă. Erau două perechi de frați dintre mulții pescari care își câștigau cu greu pâinea. (…) În condiții foarte dificile, pescarii trudeau de dimineața până seara, uneori toată noaptea. Pentru a folosi cuvintele Sfântului Apostol, ucenicii au mărturisit că «toată noaptea ne‑am ostenit și nimic n‑am prins». Într‑o astfel de atmosferă se aflau și cele două perechi de frați: Simon și Andrei, precum și Ioan și Iacob. Mântuitorul i‑a chemat mai întâi pe Andrei și pe fratele său, Simon, căruia mai târziu i‑a dat numele Chefa, care înseamnă «piatră», sau Petru. Făgăduind că pe această piatră Își va zidi Biserica Sa, pe care porțile iadului nu o vor birui. Nu li s‑a promis nimic: nici avantaje, nici bunuri deosebite, nici lucruri care i‑ar fi putut motiva să facă acest pas. Mântuitorul doar le‑a spus că dorește să‑i facă pescari de oameni”.

De asemenea, ierarhul a evidențiat însemnătatea Duminicii Sfinților Români, arătând că sfinții odrăsliți de neamul nostru sunt mărturisitori ai credinței și modele de viețuire creștină pentru toate generațiile de credincioși:

„În anul 1992, când Sfântul Sinod a hotărât ca o duminică din an să fie închinată Sfinților Români, s‑a ridicat și această biserică a mănăstirii care poartă hramul sărbătorii de astăzi, prin strădania Patriarhului Teoctist și a unor oameni iubitori de Dumnezeu, ale căror nume sunt păstrate în pomelnicele acestei mănăstiri. Această mănăstire își continuă însă drumul, făcând misiune, fiind mereu deschisă și, mai ales, oferind credincioșilor bucuria Sfintei Liturghii în fiecare zi. Aceasta este cea mai mare lucrare a unei mănăstiri, a unei biserici: săvârșirea Sfintei Liturghii în fiecare zi și rugăciunea adresată lui Dumnezeu, cea mai frumoasă ofrandă adusă sfinților Săi, pentru a fi mereu aproape de noi. De aceea, sărbătoarea de astăzi este și o chemare pentru fiii poporului român, mulți dintre ei răspândiți departe de țara lor, de a nu uita menirea lor de creștini și de români. Acesta a fost și îndemnul unui alt iubit sfânt român, canonizat de Biserica noastră în același an în care a fost instituită această sărbătoare, în 1992, și recunoscut apoi și de Patriarhia Ierusalimului. Adresându‑se fraților săi pribegiți prin lume, Sfântul Ioan Iacob le aducea aminte de menirea lor de români și de creștini și de datoria de a nu rămâne departe de credința moșilor și strămoșilor noștri. Duminica de astăzi ne aduce aminte de cuvintele Evanghelistului Ioan: «Iar tuturor celor care L‑au primit le‑a dat puterea să se facă fii ai lui Dumnezeu» și «din plinătatea Lui noi toți am luat, și har peste har». Ce înseamnă să devenim fii ai lui Dumnezeu? Ce înseamnă acest mare dar? Aceasta este tema de meditație a acestei duminici. Fericiți sunt cei care devin fii ai lui Dumnezeu. Fericiți sunt cei care sunt prietenii Lui. După cum Mântuitorul le‑a spus ucenicilor Săi: «Eu nu vă mai numesc pe voi slugi, pentru că sluga nu știe ce face stăpânul său. Eu vă numesc pe voi prieteni». Fericiți sunt prietenii lui Dumnezeu și cei care devin fii ai Lui. Aducându‑ne aminte de cei care, înaintea noastră, s‑au ostenit pentru a dobândi această stare, de sfinții din pământul românesc și de toți sfinții lui Dumnezeu, le adresăm și noi rugăciunea noastră în această zi și în toate zilele, pentru a ocroti Biserica și țara noastră și pentru a‑i ocroti pe toți cei care îi cinstesc cu toată inima”.

La finalul Sfintei Liturghii a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorul așezământului monahal, Patriarhul Teoctist Arăpașu, precum și pentru ceilalți binefăcători trecuți la Domnul ai mănăstirii, ridicată în perioada 2003–2006. Biserica a fost târnosită la 29 octombrie 2006, prilej cu care a fost așezată sub ocrotirea Sfinților Români. În anul 2008, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mănăstirea a primit cel de‑al doilea hram, închinat Sfântului Cuvios Teoctist din Palestina.

În încheiere, părintele arhimandrit Ioachim Ceaușu a adresat mulțumiri Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru permanenta purtare de grijă față de această mănăstire, precum și Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru slujire și pentru cuvântul de învățătură rostit. Cu acest prilej, părintele arhimandrit i‑a oferit ierarhului o icoană cu chipul Maicii Domnului, iar ctitorului mănăstirii, Alexandru Constantin, o icoană reprezentând Soborul Sfinților Români.

La final, toți credincioșii prezenți au primit în dar câte o icoană a Soborului Sfintelor Femei Românce, precum și pachete pregătite de obștea monahală.

Galerie foto în curs de actualizare...