În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătoare în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului
Numeroşi credincioşi argeşeni şi musceleni au participat în această săptămână la evenimentele dedicate cinstirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, care au culminat joi, 26 septembrie, cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului.
Au participat stareţi şi stareţe de la mănăstirile argeşene, preoţi din cele şase protopopiate ale eparhiei şi credincioşi care au avut ocazia de a se închina la moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia şi ale Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. La finalul sfintei slujbe, IPS Arhiepiscop Calinic a îndemnat credincioşii să cinstească pe sfinţii rânduiţi de Dumnezeu pentru a ocroti meleagurile argeşene şi muscelene, să-i urmeze în iubirea faţă de Dumne-zeu şi de semeni şi să păstreze tezaurul spiritual şi istoric moştenit de la strămoşii noştri. Cei prezenţi la manifestările organizate în Curtea de Argeş au avut şi prilejul de a vizita expoziţia deschisă în aer liber în jurul Catedralei arhiepiscopale, ce cuprindea costume populare colecţionate din toate satele argeşene şi muscelene.
Evenimentele religios-culturale desfăşurate zilele trecute în oraşele Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului marchează împlinirea a patru ani de la ridicarea Eparhiei Argeşului şi Muscelului în treapta de Arhiepiscopie şi a ierarhului în demnitatea de Arhiepiscop. Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Calinic a sărbătorit ieri, 27 septembrie, 28 de ani de la alegerea în treapta episcopatului de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. (I.B.)