Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Sărbătoare în Parohia „Sfântul Pantelimon”-Oradea
În Duminica Samarineanului milostiv, 10 noiembrie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat la Biserica „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” şi „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” din Oradea, la Dumnezeiasca Liturghie. Vizita ierarhului a fost prilejuită de serbarea a 50 de ani de slujire preoțească și a „nunții de aur” de către pr. Roman Pintea, ctitorul principal al bisericii.
Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a tâlcuit sensul profund al iubirii milostive, exemplificată prin modelul suprem al samarineanului milostiv, Însuși Domnul Iisus Hristos: „Așadar, imaginea samarineanului închipuie pe Însuși Fiul lui Dumnezeu, Care vine între ai Săi ca un străin, vine în lume să-l salveze pe omul căzut între tâlhari, adică pe omul căzut, pe Adam, pe cel desfigurat de păcat, însă ai Săi nu vor să-L primească. Acum înțelegem care este mila lui Dumnezeu. Nu este vorba doar despre o simplă vindecare, un simplu tratament pe care ni-l administrează Cel Străin, Care Se deșertează de toată slava Sa pentru a deveni asemenea nouă, afară de păcat, nu este o simplă faptă a milosteniei, un simplu ajutor al aproapelui, ci este vorba despre salvarea din ceea ce ajunsese să fie omul, neascultând de Dumnezeu și căzând în ispita diavolului”.
La final, ierarhul a adresat binecuvântări și urări de bine sărbătoriților enoriei, pr. Roman Pintea și preotesei Minerva, oferindu-i ca pildă de armonioasă conviețuire și slujire a lui Dumnezeu, în special pentru tineri. Ierarhul a subliniat slujirea jertfelnică a preotului serbat, o bună parte fiind desfășurată în timpul regimului comunist ateu, precum și deosebita purtare de grijă pe care a manifestat-o față de cei bolnavi, suferinzi și singuri prin activitatea social-filantropică de excepție, concretizată îndeosebi prin înființarea și coordonarea Căminului pentru persoane vârstnice „Vasiliada” din Oradea.



.jpg)
