Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sărbătoare la biserica de la Foişorul de Foc
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va binecuvânta duminică, 15 ianuarie, lucrările de reabilitare ce au avut loc la Biserica "Sfântul Mucenic Pantelimon" - Foişorul de Foc din Capitală, în urma incendiului de luni seara care a afectat cupola şi turla sfântului lăcaş.
De luni seară, când a avut loc nefericitul eveniment, şi până astăzi, echipe de muncitori au lucrat pentru a acoperi biserica, iar credincioşii din parohie au muncit pentru a pregăti sfântul lăcaş pentru slujba de duminică. "S-a pus un capac la interior, cu imaginea Pantocratorului, iar la exterior s-a învelit cu tablă, pentru ca sfântul lăcaş să fie ferit de intemperii. În urma expertizei tehnice, se va propune soluţia cea mai bună pentru reconstruirea turlei principale a bisericii", ne-a declarat părintele paroh Marian Constantinescu.



.jpg)
