Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din cadrul Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc a fost în zilele de luni, 6 ianuarie 2014, şi marţi, 7 ianuarie, loc de rugăciune pentru numeroşi credincioşi din oraşul de la poalele Muntelui Rarău. În seara zilei de 6 ianuarie, un sobor de preoţi a săvârşit Vecernia unită cu Litia. Lăcaşul de închinăciune din lemn a fost neîncăpător de numărul mare de oameni care au venit să se roage Sfântului Ioan Botezătorul. În dimineaţa zilei de 7 ianuarie, programul liturgic a continuat cu Utrenia, Acatistul, Sfânta Liturghie şi Parastasul pentru cei adormiţi. La aceste slujbe a participat conducerea Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, precum şi angajaţii instituţiei. Rugăciunile de mulţumire, de cerere şi de laudă aduse lui Dumnezeu, cântările de la strană şi prezenţa unui număr mare de credincioşi au împodobit mica biserică în această zi de sărbătoare. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de pr. Cristian Brocea de la parohia Prisaca Dornei, care a făcut o legătură între sărbătoarea Botezului Domnului şi cea a Sfântului Ioan Botezătorul, apoi a vorbit despre pocăinţă. „Pocăinţa este conştientizarea faptului că tot ceea ce facem noi de cele mai multe ori poate nu este plăcut lui Dumnezeu. Conştientizând că suntem oameni păcătoşi, trebuie să ne îndreptăm viaţa noastră. Dacă dorim să ne plângem păcatele, trebuie să venim în sfânta biserică. Dacă conştientizăm păcatul şi îl mărturisim, ne curăţim sufletele“, a spus pr. Cristian Brocea. Pr. Nicolae Moroşan, subofiţer şi misionar în cadrul detaşamentului, a mulţumit preoţilor şi credincioşilor pentru că au participat la hramul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Câmpulung Moldovenesc, precum şi angajaţilor Detaşamentului de Pompieri care sunt aproape de acest lăcaş de închinăciune. De asemenea, pr. Nicolae Moroşan i-a felicitat pe toţi cei care şi-au serbat onomastica în ziua sărbătoririi Sfântului Ioan Botezătorul. (C. Ciofu)