În ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Mina, miercuri, 11 noiembrie, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din De
Sărbătoare la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat marţi, 10 noiembrie, în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Ierarh Nectarie” din municipiul Dej, cu prilejul hramului bisericii parohiale. Sfântul Ierarh Nectarie este sărbătorit în calendarul ortodox la data de 9 noiembrie.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură, pornind de la versetul scripturistic: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește” (1 Corinteni 13, 4). În cuvântul său, ierarhul l‑a oferit drept pildă de dragoste și răbdare pe Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, vorbind despre patima invidiei, ale cărei urmări le‑a îndurat însuși sfântul, fiind prigonit de cei din jurul său. Totodată, ierarhul a evidențiat virtutea răbdării în suferință și curăția vieții Sfântului Nectarie, model de bunătate, smerenie și stăpânire a patimilor.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul „Sfântul Ierarh Nectarie” al parohiei.
La finalul slujbei, parohul comunității, părintele protopop Ioan Buftea, a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, ctitorilor și binefăcătorilor sfântului lăcaș, precum și tuturor credincioșilor prezenți la sărbătorirea celui de‑al șaisprezecelea hram al bisericii.
Cu acest prilej, părintele protopop a anunțat că, în cursul acestui an, a fost montat noul iconostas, sculptat în lemn de stejar, iar biserica este pregătită pentru târnosire. Slujba de sfințire a sfântului lăcaș este programată pentru data de 12 septembrie 2027. Tuturor copiilor și tinerilor prezenți, Părintele Mitropolit Andrei le‑a oferit cărți duhovnicești.



.jpg)
