Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoare la mănăstirea de la Piatra Fântânele
La sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, miercuri, 8 septembrie, mănăstirea de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, situată în Pasul Tihuța, la cota 1.200 de metri, a avut hram.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Altarul de vară din proximitatea așezământului monahal, în prezenţa a mii de credincioși. Ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia, pornind de la exemplul Maicii Domnului, a afirmat că „mama și bunica salvează spiritualitatea neamului”.
Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele. La chinonic, interpretele de muzică populară Maria Nicoleta și Andreea Pavelean și un grup de credincioși din Dragomirești (Valea Izei) au cântat mai multe pricesne închinate Maicii Domnului.
Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele este aşezată la cota 1.200 de metri, în Pasul Tihuța, pe drumul ce unește zona Transilvaniei de cea a Bucovinei. Aşezământul monahal este frecventat de mulţime de credincioşi din ambele regiuni, cărora li se adaugă numărul mare de turişti care tranzitează zona.
Biserica mănăstirii a fost construită în anul 1928, prin aprobarea înfiinţării unei mănăstiri de călugări. În anul 1960, prin decret, biserica a devenit parohie a satului. La iniţiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu, în 11 aprilie 1995, s-a reînfiinţat mănăstirea, ca obște de călugărițe. Câțiva ani mai târziu, s-au început lucrările de construcție la noua biserică de zid. În prezent, la mănăstire viețuiesc 26 de maici, stareță fiind savrofora Pamfilia Solcan, iar duhovnic protosinghelul Gavril Horț. Obștea maicilor de la Piatra Fântânele se ocupă și de 31 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi ajută să meargă la școală.