Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sărbătoare la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Albac, judeţul Alba
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Albac, judeţul Alba, cu ocazia hramului din 20 iulie. Ierarhul a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși pelerini.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându‑se celor prezenți, ierarhul a spus: „Fiecare zi este un dar prețios al imensei iubiri a lui Dumnezeu, dar oamenii nu vor să înțeleagă aceasta. Generația actuală este oarbă și surdă la apelul iubirii lui Dumnezeu. Lumea întreagă trebuie să reflecteze la evenimentele din trecut, pentru că ceea ce s‑a întâmplat în timpul potopului se poate repeta și astăzi. Revolta continuă sau neîncetată a omenirii împotriva lui Dumnezeu o face pe aceasta foarte vinovată, drept care, după expresia Sfântului Apostol Pavel, «vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării». Să ne deschidem larg inimile noastre pentru ca să pătrundă Hristos în ele și să le umple cu harul Său și cu splendorile Împărăției Sale”.
Mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” de la Albac este situată pe Valea Arieșului Mare. Obștea monahală de aici se află sub oblăduirea maicii starețe Ioanichia Gligor și sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Dionisie Ignat.