În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Sărbătoare la Mănăstirea Tazlău din judeţul Neamţ
Singura mănăstire din Moldova care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău îşi serbează mâine hramul. Programul liturgic dedicat cinstirii Sfântului Cuvios Chiriac va începe în această seară de la ora 18:00 cu slujba Privegherii şi va continua mâine dimineaţă cu Ceasurile, Taina Sfântului Maslu şi Acatistul. Sfânta Liturghie va fi săvârşită de arhim. Nichifor Horia, exarhul administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor, ca delegat din partea Înalt Preasfinţitului Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Amintim că primul hram al ctitoriei Sfântului Voievod ªtefan cel Mare de la Mănăstirea Tazlău este Naşterea Maicii Domnului. Mănăstirea Tazlău se află la 34 de kilometri de oraşul Piatra Neamţ spre municipiul Moineşti. (C.C.)



.jpg)
