În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sărbătoare la Parohia Rozavlea Şesu Mănăstirii, Maramureş
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie la biserica din Şesul Mănăstirii, din Rozavlea, localitatea natală, în Duminica a 3-a din Postul Mare.
Ierarhul a vorbit celor prezenţi despre „Crucea - pomul vieţii”, subliniind semnificaţia şi ajutorul oferit de Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul, „căreia trebuie să i ne închinăm cu smerenie şi inimă curată” şi despre rolul sfinţitor al Sfintei Cruci, „de la care luăm putere şi mergem mai departe cu puterea de la ea pe drumul vieţii”. „În urmarea lui Hristos trebuie să fim ca Ioan Evanghelistul, fidel, care a rămas cu Hristos până la Cruce şi până la mormânt”, a spus ierarhul, care, la final a făcut un apel la rugăciune pentru încetarea războiului.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu şi Florian Vois.
Diaconul Ioan Florin Vlad a fost hirotonit întru preot pe seama acestei parohii, Rozavlea Şesu Mănăstirii, unde a fost instalat, după Sfânta Liturghie, ca paroh. Noul paroh a dăruit ierarhului o icoană a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul bisericii, iar fostul paroh, pr. Anin Alexandru Coste, i-a dăruit o Cruce de binecuvântare.
La sărbătoarea Bunei Vestiri, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a săvârşit Sfânta Liturghie în Parohia Ieud, Protopopiatul Vişeu, unde este paroh pr. Dinu Horaţiu Brici.