În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Sărbătoare la Petroşani cu prilejul centenarului municipiului
La cinematograful din Petroșani a avut loc vineri, 12 ianuarie, o ședință festivă a Consiliului Local al Municipiului Petroșani, în prezența mai multor invitați, la împlinirea a 100 de ani de la citirea decretului de acordare a statutului de municipiu. La manifestare a fost prezent Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, care a explicat celor prezenți că Biserica este structura de rezistență a vieții spirituale din fiecare localitate, deoarece de aici credincioșii primesc viață prin Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, Ce Se jertfește pe masa Sfântului Altar la fiecare Sfântă Liturghie. Ierarhul a îndemnat ca fiecare să ceară în rugăciuni ajutorul lui Dumnezeu pentru a-și înmulți talanții și a împlini responsabilitatea la care este rânduit.
Pe 4 ianuarie 1924, comuna urbană Petroșani a fost declarată oraș cu consiliu, decretul fiind semnat de Ion I.C. Brătianu, pe atunci președintele Consiliului de Miniștri, și adus la Petroșani de secretarul de stat Gheorghe Tătărăscu. Documentul a fost citit public de către primarul de atunci al localității, Petru Iacob, în data de 12 ianuarie 1924.



.jpg)
